Autostrada București–Alexandria: investiție de 11,1 miliarde de lei. Parcări pentru TIR-uri, stații electrice și spații pentru hoteluri

Proiectul Autostrăzii București–Alexandria face un nou pas administrativ. Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică indicatorii tehnico-economici ai investiției, iar viitoarea șosea de mare viteză va reprezenta una dintre cele mai importante legături rutiere pentru județul Teleorman, conform Economedia
Autostrada va avea 74,22 kilometri, va traversa județele Ilfov, Giurgiu și Teleorman și presupune o investiție estimată la 11,128 miliarde de lei, inclusiv TVA.
Din această sumă, aproximativ 9,53 miliarde de lei reprezintă lucrări de construcții-montaj.
Drumul va avea două benzi de circulație pe fiecare sens, bandă de urgență și acostamente, iar durata estimată pentru execuția lucrărilor este de 33 de luni.
Autostrada va fi împărțită în trei loturi
Potrivit documentației prezentate de Ministerul Transporturilor, proiectul va fi împărțit în trei loturi:
Lotul 1: km 2+800 – km 14+600;
Lotul 2: km 14+600 – km 45+200;
Lotul 3: km 45+200 – km 77+020.
Traseul va asigura legătura Alexandriei și a unei părți importante din Teleorman cu rețeaua de autostrăzi din jurul Capitalei.
Parcări pentru autoturisme și TIR-uri, stații electrice și spații pentru hoteluri
Proiectul nu înseamnă doar construirea celor aproximativ 74 de kilometri de autostradă.
Documentațiile tehnice elaborate pentru București–Alexandria prevăd trei seturi de spații de servicii, pe ambele sensuri de circulație, precum și zone distincte pentru autoturisme, vehicule electrice, camioane, autocare și autobuze.
În configurația detaliată prezentată anterior pentru aceste spații de servicii, zona destinată autoturismelor avea prevăzute 56 de locuri de parcare, alte 12 locuri pentru persoanele cu dizabilități și 14 locuri destinate încărcării autovehiculelor electrice.
Pentru transportul greu sunt prevăzute zone separate. Camioanele ar urma să beneficieze de 29 de locuri pentru staționarea de scurtă durată, dar și de o parcare securizată cu o capacitate de 58 de camioane.
În această zonă este prevăzută și o clădire de aproximativ 400 de metri pătrați, destinată grupurilor sanitare și facilităților de igienă corporală pentru șoferi.
Spațiile de servicii includ și zone pentru microbuze, autobuze și autocare.
Un element mai puțin cunoscut al proiectului este rezervarea unei suprafețe de aproximativ 8.700 de metri pătrați pentru posibilitatea construirii unui hotel. Documentația prevede posibilitatea realizării unei clădiri P+2E+R, împreună cu parcări și locuri pentru vehicule electrice.
În documentațiile tehnice anterioare au fost prevăzute și stații de alimentare cu carburanți, cu fluxuri separate pentru autoturisme și vehiculele de mare tonaj.
Aceste detalii provin din configurația tehnică elaborată în etapele anterioare ale proiectului. Forma actuală prezentată în 2026 confirmă existența spațiilor de servicii, a locurilor pentru încărcarea vehiculelor electrice și a parcării securizate pentru camioane.
10 noduri rutiere. Patru sunt esențiale pentru Teleorman
Autostrada București–Alexandria va avea 10 noduri rutiere.
Pentru Teleorman, cele mai importante conexiuni prevăzute sunt:
Tunari – DJ503, în zona km 44;
Vitănești – DN6/E70, în zona km 59;
Alexandria – DJ504, în zona km 69;
Alexandria – DN6F/Centura Alexandriei, spre capătul traseului.
Prin aceste conexiuni, accesul la autostradă nu va fi limitat doar la Alexandria, ci va putea prelua trafic din mai multe zone ale județului.
Poduri și pasaje de peste un kilometru
Proiectul presupune și numeroase lucrări de artă – poduri, pasaje și viaducte.
În documentația proiectului sunt menționate 65 de poduri, pasaje și viaducte, cu o lungime totală de aproximativ 10,8 kilometri.
Printre cele mai spectaculoase lucrări se numără traversarea râului Vedea, unde pasajul prevăzut are aproximativ 1.153 de metri, și traversarea Argeșului, cu o lucrare de aproximativ 994 de metri.
Centre de întreținere și intervenție în caz de urgență
Proiectul mai prevede Centre de Întreținere și Coordonare/Monitorizare, perdele forestiere de protecție și panouri fonoabsorbante în zonele unde acestea sunt necesare.
De asemenea, sunt prevăzute 15 zone speciale pentru trecerea de pe o cale a autostrăzii pe cealaltă, care vor putea fi folosite în situații de urgență sau atunci când circulația trebuie deviată.
Ce localități din Teleorman traversează traseul
Conform traseului prezentat pentru proiect, autostrada va trece prin teritoriile administrative ale mai multor localități din Teleorman, printre care:
Bujoreni, Botoroaga, Drăgănești-Vlașca, Băbăița, Măgura, Orbeasca, Alexandria, Mavrodin și Buzescu.
Pentru județ, miza principală este legătura directă și rapidă cu Bucureștiul și cu A0 – Autostrada de Centură a Capitalei.
În același timp, autostrada ar trebui să preia o parte importantă din traficul care utilizează în prezent DN6/E70, una dintre principalele axe rutiere dintre Teleorman și București.
Cât costă Autostrada București–Alexandria
Valoarea totală estimată este de 11.128.542.000 de lei, inclusiv TVA, calculată la prețurile din martie 2026.
Finanțarea este prevăzută din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021–2027 și viitorul cadru financiar european, precum și din bugetul de stat și alte surse legal constituite.
Autostrada nu intră încă în construcție
Lansarea indicatorilor tehnico-economici în dezbatere publică nu înseamnă că lucrările pot începe imediat.
Proiectul trebuie să parcurgă etapele administrative necesare, inclusiv aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin Hotărâre de Guvern.
Ulterior poate fi pregătită și lansată procedura pentru proiectarea și execuția lucrărilor.
Pentru Teleorman, realizarea autostrăzii ar schimba fundamental legătura rutieră cu Bucureștiul: Alexandria ar urma să fie conectată direct la rețeaua de autostrăzi din jurul Capitalei, iar actualul DN6/E70 ar urma să fie degrevat de o parte din traficul de tranzit.
Sursa foto: Facebook / Ionel Scrioșteanu, via Economedia.
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman


