Dracea: drumuri curate și pâine caldă pentru toată comunitatea

După mobilizarea din timpul nopții, utilajele scoase pe teren și drumurile menținute practicabile în condiții de iarnă grea, ceea ce s-a întâmplat ulterior la Dracea completează firesc imaginea unei comunități care funcționează.
De această dată, sprijinul a venit din partea mediului privat. SC Euroagra SRL a oferit pâine caldă persoanelor care au avut nevoie, într-un moment în care frigul și zăpada fac viața și mai grea pentru cei vulnerabili.

Inițiativa a fost susținută de Primăria Dracea, care a asigurat tot suportul necesar pentru ca ajutorul să ajungă exact acolo unde era nevoie. Împreună, administrația locală și reprezentanții firmei au reușit să aducă un strop de normalitate și o bucurie simplă unor oameni care nu cer mult, dar au nevoie de sprijin real.

Cu drumuri curate și pâine caldă, parcă iarna arată altfel. Nu mai este doar despre zăpadă și frig, ci despre grijă, solidaritate și gesturi făcute la timp.

Și poate cel mai important lucru: nu suntem în campanie electorală. Nu se împart promisiuni, nu se caută aplauze, nu se fac parade de imagine. Sunt doar fapte simple, care țin de normalitate și de respectul față de oameni.
Recunoaștem: parcă ne pare puțin rău că nu locuim și noi în Dracea, să gustăm o pâinică caldă, abia scoasă din cuptor. Cu drumurile curate, oamenii ajutați și gesturi simple făcute la timp, iarna chiar poate fi altfel.
Later edit:Ulterior publicării materialului, am fost contactați de un locuitor din Dracea care ne-a precizat că pâinea caldă a fost oferită tuturor celor care au dorit, nu doar persoanelor nevoiașe. Considerăm important să facem această clarificare.
Redacția 24newsro
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman