Dracea și un Crăciun la care, recunosc, nu mă așteptam

După cum vă spuneam zilele trecute, am trecut prin Dracea.
Despre comună vom vorbi într-un material viitor, așa cum se prezintă ea: cu bune, cu rele. Important este că lucrurile se mișcă și că am văzut acolo unele lucruri care ne-au surprins într-un mod mai mult decât plăcut. Dar despre asta, la timpul potrivit.
Să ne întoarcem însă la subiectul momentului.
Vă mărturisesc sincer: nu știam că la Dracea se organizează un târg de Crăciun. Când am aflat, primul gând a fost unul firesc, poate chiar puțin sceptic.
Ce poate fi atât de interesant la un târg de Crăciun într-o localitate din Teleorman? Fie că vorbim de orașe sau de comune cu potențial, am văzut de-a lungul anilor destule evenimente făcute „ca să fie”.
Am fost, recunosc, puțin suspicios.
Dacă la Alexandria, reședință de județ, nu se organizează ceva care să impresioneze cu adevărat, ce ar putea fi la Dracea atât de spectaculos?
Așa că am început să caut informații. Să mă uit la imagini, la filmări, la ce se mai găsește public. Prima reacție a fost una sinceră: „Sigur nu e Dracea…”
Imaginile păreau din altă parte.
Așa am ajuns să-l cunosc pe primarul Cristian Tismanaru. I-am spus direct ce cred și ce m-a mirat. Răspunsul lui a fost simplu, fără emfază:
„Haideți să vedeți. E mai bine să vedeți dumneavoastră decât să vă povestesc eu.”
Și am văzut.
Am ajuns la Primăria Dracea, am stat de vorbă cu primarul și mi-a arătat imaginile de la primul Târg de Crăciun, organizat anul trecut. Transmisiuni live ale televiziunilor naționale, spectacole cu artiști, producători locali veniți cu propriile produse, mâncare tradițională, o feerie de lumini și culori. Un târg de Crăciun adevărat, care îmbina tradiția cu modernul, fără kitsch și fără improvizații grăbite.
„Anul acesta sperăm să fie și mai bine”, mi-a spus.
Și, din ce am aflat, chiar asta se pregătește.
Pentru că Târgul de Crăciun de la Dracea se va desfășura pe parcursul a trei zile – 19, 20 și 21 decembrie.
În fiecare zi, artiști vor urca pe scena special amenajată și vor susține concerte live. Muzică de toate genurile, atmosferă de sărbătoare, oameni veniți nu doar să treacă, ci să stea.

Până la urmă, să fim serioși:
măcar o dată pe an, o cană de țuică fiartă și o bucată de șoric nu au făcut rău nimănui.
O friptură din porcul „tradițional românesc”? Mai cu măsură pentru cei cu colesterolul mai mare, dar merge.
Important este altceva: senzația că lucrurile nu sunt făcute de ochii lumii. Că nu e un eveniment bifat pe hârtie, ci unul care adună comunitatea. Oameni simpli, producători locali, copii, tineri, voluntari. Un târg unde lumea stă de vorbă, nu doar face poze.
Până una-alta, Târgul de Crăciun de la Dracea merită să fie văzut.
Iar Dracea, cel puțin de Crăciun, chiar are ce arăta.
În acest material vom publica și clipul de prezentare al târgului, care include imagini de la ediția de anul trecut, dar și imagini cu o parte dintre artiștii care vor cânta anul acesta.
Iar dacă nu m-ați crezut pe mine, o spun exact cum mi-a spus și primarul Cristian Tismanaru:
„Haideți să vedeți.”
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman


