Dracea, exemplu de mobilizare după prima ninsoare serioasă din ultimii ani

Prima ninsoare adevărată din această iarnă a surprins Teleormanul sub un strat consistent de zăpadă, așa cum nu s-a mai văzut de ani buni. În timp ce în multe localități oamenii s-au trezit cu drumuri greu practicabile și gospodării izolate, în comuna Dracea intervențiile au început încă din timpul nopții.
Potrivit administrației locale, utilajele de deszăpezire au fost scoase pe teren imediat, funcționând fără întrerupere pentru a menține circulabile toate străzile din comună. Este vorba despre utilaje noi, specializate, prevăzute cu lamă de zăpadă, achiziționate prin fonduri europene, cu contribuție zero din bugetul local.

Conform informațiilor transmise de Primăria Dracea, toate drumurile sunt deszăpezite, iar intervențiile continuă și la această oră, acolo unde condițiile o impun. Însă acțiunea nu s-a limitat doar la infrastructura rutieră.
Deși este zi de duminică, toți angajații Primăriei Dracea au fost mobilizați pe teren. În frunte cu primarul comunei, Cristian Tismănaru, echipele au mers din poartă în poartă pentru a-i sprijini pe cei care nu se pot descurca singuri în fața zăpezii: persoane în vârstă, oameni cu probleme de sănătate sau gospodării greu accesibile. Ajutor concret, direct, fără birocrație inutilă.
La aceste acțiuni s-au alăturat și reprezentanții SC Cristiță SRL, care, alături de angajații primăriei, au fost prezenți încă din primele ore în teren. În frunte cu administratorul societății, echipa firmei a intervenit acolo unde a fost nevoie, demonstrând că solidaritatea comunitară nu rămâne doar un concept frumos.
Toate aceste lucruri conturează un tablou mai larg. Dracea ar trebui să fie un exemplu pentru multe localități. Aici, accentul cade pe oameni și pe comunitate. Ajutorul oferit celor nevoiași – oameni care chiar au nevoie de sprijin – și drumurile menținute practic „la negru”, circulabile în condiții de iarnă grea, spun mult despre nivelul de implicare.
Nu este prima dată când scriem despre Dracea. Am spus-o și într-un material anterior: am rămas profund impresionați de ceea ce se întâmplă aici, de la Târgul de Crăciun, până la aceste acțiuni de deszăpezire și sprijin direct pentru cetățeni. Sunt fapte repetate, nu întâmplări izolate.
La 24newsro nu lăudăm administrații fără motiv. De cele mai multe ori, dimpotrivă. Tocmai de aceea, atunci când vedem organizare, investiții făcute la timp și prezență reală în teren, considerăm corect să spunem lucrurilor pe nume. Pentru că și exemplele bune trebuie arătate.
Redactia 24newsro
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman