Explozia din Calea Rahovei: trei morți, anchetă în desfășurare și paralele cu tragedia din Roșiorii de Vede

Ministerul Afacerilor Interne a transmis primele date oficiale privind explozia produsă în această dimineață într-un bloc cu regim de înălțime P+8, situat pe Calea Rahovei, în Sectorul 5 al Capitalei.
Potrivit comunicatului, apelul la 112 a fost înregistrat la ora 09:08, iar primele echipaje de intervenție au ajuns la locul tragediei la ora 09:15 — un timp de răspuns de 7 minute. La fața locului au intervenit:
300 de cadre ISU B-IF;
125 de jandarmi;
72 de polițiști DGPMB;
două echipe canine pentru identificarea victimelor surprinse sub dărâmături.
Bilanțul provizoriu indică trei persoane decedate, 13 victime transportate la spital și două persoane care au refuzat transportul. Operațiunile de căutare-salvare continuă, iar datele sunt în dinamică.
Intervenție de amploare și restricții de circulație
La nivelul Municipiului București a fost activat Planul Roșu de Intervenție, iar la ora 09:18 a fost constituită Grupa Specială de Coordonare la nivelul DGJMB.
Forțele de intervenție au acționat cu:
14 autospeciale de stingere, 3 autospeciale pentru intervenții specifice;
5 echipaje de descarcerare, 36 echipaje SMURD, 14 echipaje medicale SABIF;
5 autospeciale pentru transport victime multiple;
punct de comandă mobil, echipaj CBRN, container multirisc, punct medical avansat, modul USISUM și o dronă.
Inspectoratul de Stat în Construcții a evaluat imobilul și a concluzionat că există risc de prăbușire. Circulația rutieră este restricționată pe Calea Rahovei, între Petre Ispirescu și rondul „Alexandria”, precum și pe străzile adiacente. Cetățenii sunt rugați să evite zona și să respecte indicațiile echipajelor.
Cauze și intervenția Distrigaz – sigiliu rupt înainte de explozie
Potrivit Distrigaz Sud Rețele, cu o zi înainte (16 octombrie), compania a fost sesizată privind un miros de gaze naturale în imobil. Echipele au constatat prezența gazului, au sistat alimentarea și au sigilat robinetul de branșament la ora 09:18.
Pe 17 octombrie, la ora 08:44, o nouă sesizare a fost înregistrată. Echipele au ajuns la fața locului chiar în momentul deflagrației, constatând că sigiliul fusese rupt.
ANRE a declanșat un control de urgență pentru a verifica modul de acțiune al operatorului de distribuție și firmele care au efectuat verificările tehnice la echipamentele de gaz din imobil.
Indolență instituțională și reacții previzibile
Explozia de pe Calea Rahovei din Bucuresti nu este doar rezultatul unei scurgeri de gaze și al unui sigiliu rupt. Este și rezultatul unui lanț de indolențe, al unei culturi instituționale în care pericolele sunt semnalate, dar nu urmate de acțiuni decisive. Sesizări au existat cu o zi înainte, iar alimentarea cu gaze fusese sistată. Totuși, nimeni nu a supravegheat în mod real sigiliul, nu s-au instituit măsuri stricte de control, iar a doua zi tragedia s-a produs sub ochii echipelor de intervenție.
România a mai trecut prin astfel de episoade. După fiecare tragedie, autoritățile anunță un val de controale, verificări, reevaluări, planuri și rapoarte. Timp de câteva săptămâni, apar comunicate, se promit măsuri ferme și se deschid anchete. Apoi, dosarele se pierd în ani de proceduri, fără condamnări exemplare. Nimeni nu răspunde cu ani grei de închisoare pentru că nu și-a făcut treaba la timp, iar procesele se prelungesc la nesfârșit.
Acest cerc vicios al nepăsării administrative, al reacțiilor întârziate și al lipsei de răspundere individuală este una dintre cauzele profunde ale repetării acestor tragedii.
Efecte asupra infrastructurii școlare
Suflul exploziei a afectat grav Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”, situat în apropiere.
15 săli de clasă au fost afectate;
la casa scării elevilor au apărut fisuri;
un zid al unei săli de clasă este deteriorat.
700 de elevi și 40 de cadre didactice au fost evacuați în siguranță.
Remember – Deflagrația din Roșiorii de Vede (2006)
Explozia de la Calea Rahovei readuce în memorie tragedia produsă în Roșiorii de Vede, în februarie 2006. O deflagrație puternică a distrus complet o casă aflată în apropierea unei benzinării, la parterul căreia funcționa o farmacie. O persoană și-a pierdut viața, iar explozia a produs panică în întreaga zonă. Cauza certă a deflagrației a fost o scurgere de gaze naturale.
Este important de menționat că, la momentul respectiv, rețeaua de gaze fusese introdusă de relativ puțin timp în Roșiorii de Vede, ceea ce a ridicat semne de întrebare serioase privind calitatea execuției instalațiilor, verificările tehnice efectuate și modul în care autoritățile locale și operatorii de distribuție au gestionat noile branșamente.
Declarație oficială
„Transmitem condoleanțe familiilor îndoliate și suntem alături de toate persoanele afectate. Le mulțumesc pompierilor, echipajelor medicale, polițiștilor și jandarmilor pentru intervenția promptă — primele forțe au ajuns la fața locului în 7 minute. Prioritățile rămân salvarea de vieți, securizarea zonei și informarea corectă a populației. Am dispus menținerea Planului Roșu până la stabilizarea situației și efectuarea tuturor verificărilor tehnice necesare.”
— Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne
Anchetă în curs
Cercetările sunt coordonate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, cu sprijinul polițiștilor DGPMB, pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale tragediei. Informațiile vor fi actualizate în funcție de evoluția anchetei și a operațiunilor de salvare.
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman


