Delegație din Ruse, Bulgaria, în vizită la instituțiile culturale din Roșiorii de Vede
De Florin Iordache

O delegație de 18 reprezentanți ai unor instituții culturale din orașul și județul Ruse, din Bulgaria, a vizitat miercuri, 4 noiembrie, instituțiile culturale din Roșiorii de Vede. Evenimentul „Bulgaria și România – experiențe locale, perspective europene” a fost organizat la inițiativa Annei-Maria Hristova, managerul EUROPE DIRECT Ruse.
Gazdele și oaspeții au discutat despre preocupările comune ale celor care lucrează în cultură: atragerea publicului, păstrarea tradițiilor, programele educative și găsirea de parteneri pentru proiecte noi. Delegația a fost întâmpinată de viceprimarul municipiului, prof. Cristiana-Mirela Piper-Savu, care a vorbit despre sprijinul administrației locale pentru cultură și despre posibilitatea unor proiecte comune.
Aurelia Bărbuț, șeful Serviciului pentru Cultură, Educație, Creație și Sport și consilier de comunicare ED Teleorman, a explicat cum sunt organizate instituțiile din serviciu și cum își construiesc relația cu publicul. Marinela Rușanu, bibliotecar și managerul centrului ED Teleorman, a vorbit despre rolul centrului în informarea cetățenilor și despre proiectele Bibliotecii Municipale „Gala Galaction”, printre care hub-ul digital finanțat prin PNRR, amenajat în clădirea fostei Grădinițe nr. 7.
La Casa de Cultură, oaspeții au cunoscut activitatea instituției prin prezentări și momente artistice. Florina Carvaci a vorbit despre Cercul de Creație Literară, Tedy Stîngă a prezentat secțiile de chitară și canto ale Cercului de Muzică, iar Monica Tuinete a prezentat proiectele Atelierului de Creație.
Reprezentanții din Ruse au vorbit despre casele de cultură din mediul urban și rural, despre proiectele Bibliotecii Regionale și despre centrul regional care coordonează 91 de case de cultură. Au fost menționate festivaluri de folclor și gastronomie, manifestări muzicale și concursuri de grafică, care pot deveni teme pentru colaborări viitoare.
Schimbul de idei are deja un rezultat: Biblioteca Regională din Ruse a preluat și adaptat o activitate organizată de ED Teleorman.
Delegația a vizitat sediul ED Teleorman, Secția de Împrumut Carte pentru Adulți, aflată în curs de mutare, și hub-ul digital al bibliotecii. Programul s-a încheiat la Cinematograful Modern, ale cărui amenajări, dotări și acustică au fost apreciate de oaspeți.
Întâlnirea a fost organizată de Primăria Municipiului Roșiorii de Vede, prin Serviciul pentru Cultură, Educație, Creație și Sport, și de EUROPE DIRECT Teleorman, în parteneriat cu EUROPE DIRECT Ruse. Invitațiile primite și propunerile discutate sunt un punct de plecare pentru continuarea legăturilor dintre instituții, prin evenimente, schimburi profesionale și proiecte culturale și europene comune.
Foto: ED Teleorman.
Sursa: EUROPE DIRECT Teleorman.
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman


