CSM Cetatea Turnu Măgurele investește în imagine: autocar personalizat, fanion oficial și echipamente noi pentru toate echipele

CSM Cetatea Turnu Măgurele se respectă și investește în imagine
Fotbalul, ca fenomen social și sportiv, este adesea cel mai vizibil ambasador al unei comunități. Așa cum spunea academicianul Solomon Marcus, „fotbalul este o întreagă lume, iar lumea în esență este un meci de fotbal”.
Pornind de la acest principiu, conducerea clubului CSM Cetatea Turnu Măgurele, alături de administrația locală, a făcut pași concreți pentru a îmbunătăți imaginea clubului sportiv, în special a echipei de fotbal.
Autocarul echipei a fost colantat integral, devenind un mijloc modern de promovare a identității clubului în toate orașele unde fotbaliștii turneni dispută partide. Totodată, a fost realizat un fanion oficial care va fi oferit, la începutul fiecărui meci, de căpitanul echipei gazdă omologului său din echipa adversă — un gest elegant, specific cluburilor cu tradiție.

De la grupele Under până la prima echipă, jucătorii au primit echipamente și treninguri noi, într-un efort financiar considerabil, dar cu beneficii clare în ceea ce privește imaginea clubului și a comunității locale.
Privind în oglindă această inițiativă cu realitățile din alte orașe din zonă, diferențele devin evidente. La Roșiorii de Vede, un centru fotbalistic important altădată, echipa locală a fost desființată, pierzându-se unul dintre puținii ambasadori autentici ai municipiului în lumea sportului.
Turnu Măgurele câștigă astfel nu doar vizibilitate, ci și respect — în timp ce Roșiorii de Vede rămâne cu nostalgia anilor în care numele orașului răsuna la superlativ în presa sportivă națională.
No comment!
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman


