Ziua a doua la Nocturnă. De ce sunt oamenii ăștia altfel?

Reportaj — undeva, pe un deal din Teleorman

Începe ziua a doua a festivalului Nocturnă. Astăzi am plecat să-i trezim pe cei care au petrecut toată noaptea și să vedem cum sunt oamenii de acolo organizați. Da, e cu totul altceva decât „zilele comunei / orașului”. Profesionalism de înalt nivel.

Am fost întâmpinat de fetele de la intrare: parcă ne cunoșteam de când lumea — vesele, amabile, îți ofereau toate informațiile. Am intrat, am dat o tură: vedeți în imagini. Apoi curățenia: oamenii mâncau, își strângeau resturile, câteva mucuri de țigară. Curat!

Mi-am luat un frappe și m-am așezat la o măsuță. O doamnă mi-a făcut frappe-ul în timp ce discuta cu soțul, care avea grijă de copilul lor de câțiva ani: „îmbracă-l cu aia, pune-i ailaltă”. Apoi am stat de vorbă — cu atâta naturalețe, de parcă ne știam dintotdeauna. Am vorbit despre copii, despre muncă. Nu m-a deranjat nici măcar o secundă că vorbea și la telefon, și îmi făcea și frappe-ul.

Lângă masa mea, două motociclete. Apar o doamnă și un domn, încep să se echipeze. „Așa suntem noi, plecăm când începe spectacolul; dar nu suntem pregătiți, la anul știm ce avem de făcut”, spune doamna. Întotdeauna i-am apreciat pe cei care fac ciclism — pentru că fac mișcare; noi stăm pe motocicletă… dar de ce aveți un pic de “burtică”? Le răspund, încurcat, că am și eu o vârstă, iar iarna asta a fost cam cum erau iernile cândva. Doamna spune: „Iii, îmi cer scuze că am pus problema așa. Sunt medic cardiolog și… dar ce zic eu de dumneavoastră, că fiica mea… încă o dată, vă rog să mă iertați.”

Ne urează toate cele bune și pleacă. Îmi aprind țigara — dacă mă vedea…

Lumea începe să vină la mese. Ne salutăm, vorbim, ne uităm la „conacul” lăsat în paragină. Și apoi discutăm despre muzică, despre atmosferă, despre Teleorman. Sunt veniți din Argeș, Olt, Dâmbovița…

De ce sunt oamenii ăștia altfel?!? De ce sunt atât de civilizați, cu bun-simț?! Vorbim de biciclete, de motociclete. Domnul din Argeș — care oferă mâncare, proțap, carne de oaie, de porc — e trist. Cineva a venit și i-a spus că mâncarea e stricată. „Cum poate să-mi spună asta?! Doamne”, întreabă el, „nu vă place? Ați mai mâncat felul acesta de carne afumată?” „Păi…”, spune doamna. „Bine, doamnă, ce doriți să mâncați?” Și îi oferă un alt fel de mâncare. Ne amuzăm și-l îmbărbătăm. „Domnule, pun atâta suflet…” Și-l cred.

Un grup de 7-8 persoane mănâncă la o altă masă. Mmmmm… ce carne, ce friptură. Îl privesc cu coada ochiului: e fericit!

Oamenii se ridică și mă întreabă cât cântărește bicicleta. Discutăm zece minute despre biciclete, despre pinioane, despre Teleorman. Le spun că sunt și locuri interesante în Teleorman, le fac câteva recomandări, concluzionăm că fiecare zonă are farmecul ei.

Se aud primele acorduri, se fac probe. Vin jandarmii, ambulanțele, ISU — toată lumea e la post. Începe a doua seară de NOCTURNĂ.

Undeva, pe un deal din Teleorman.