24NewsRo.ro
24newsroTeleorman
🏛️Local
Acum 2 zile

Afacere la vedere, nesimțire la secret: resturi de cavou aruncate printre morminte în cimitirul I.L. Caragiale

18 septembrie 2026 la 11:53
1.340 vizualizări
Timp de citire: ~2 minUltima actualizare: 21 septembrie 2026 la 04:56
Afacere la vedere, nesimțire la secret: resturi de cavou aruncate printre morminte în cimitirul I.L. Caragiale

Un nou episod din seria „după noi, potopul” a fost semnalat de un cititor revoltat în cimitirul I.L. Caragiale. În urma amenajării unui cavou, bucăți mari de dale din beton, moloz și resturi din vechea lucrare au fost abandonate direct pe alei și prin vegetație, fără pic de respect față de locul de veci sau de cei care vin să aprindă o lumânare.

mormant 4

Situația capătă o tentă de ironie amară dacă ne uităm la context: lucrarea ar fi fost făcută chiar pentru familia unui antreprenor care deține o firmă de servicii funerare în oraș. Te-ai fi așteptat ca tocmai cei din domeniu, care trăiesc din astfel de servicii și ar trebui să fie un exemplu de profesionalism, să lase locul curat. În schimb, rezultatul arată mai degrabă a nepăsare crasă. Nu doar meșterii au „uitat” să curețe, dar nici beneficiarii n-au părut deranjați de mizeria lăsată în urmă atunci când au venit să pună flori la mormânt.

mormant -2.

Pe lângă lipsa de bun-simț a constructorilor, se ridică o întrebare firească: administrația cimitirului ce păzește? În timp ce taxele curg, controalele pe teren par inexistente. Firmele care încasează bani grei pentru construcții funerare trebuie obligate să degajeze molozul și să lase aleile curate, nu să transforme spațiile comune în groapă de gunoi.

Știri din Teleorman

24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman

Se încarcă articolul...

Afacere la vedere, nesimțire la secret: resturi de cavou ... | 24NewsRo.ro