Reforma administrativă „de bunăvoie”: o idee bună, dar fără voință politică

De ce comasarea comunelor rămâne, și de această dată, doar un exercițiu de imagine

Propunerea lansată recent de Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, privind un proiect-pilot de reformă administrativă – comasarea voluntară a comunelor, stimulată financiar cu sume cuprinse între 10 și 20 de milioane de lei – readuce în discuție o temă veche și evitată constant de clasa politică românească.

Deși prezentată drept o investiție pe termen lung, „fără culoare politică”, inițiativa lovește frontal într-o realitate incomodă: reforma administrativă nu este dorită de cei care ar trebui să o aplice.

O idee logică, blocată de interese

La nivel teoretic, comasarea comunelor este una dintre cele mai logice reforme posibile. România are mii de comune mici, unele cu sub 1.500–2.000 de locuitori, dar cu aparat administrativ complet: primar, viceprimar, consiliu local, funcționari, cheltuieli de funcționare.

În practică însă, această reformă ar însemna:

• mai puțini primari

• mai puțini consilieri locali

• mai puține posturi plătite din bani publici

• mai puțină influență politică locală

Cu alte cuvinte, pierderi directe pentru cei care ar trebui să voteze comasarea.

De aici și blocajul major: decizia ar aparține consiliilor locale, iar consilierii ar trebui să voteze reducerea propriei puteri. Un scenariu aproape imposibil într-un sistem politic construit pe funcții, nu pe eficiență.

Context local: de ce reforma nu prinde rădăcini

În județe precum Teleorman, realitatea este clară. Multe comune supraviețuiesc bugetar, cu investiții minime și dependență totală de fonduri guvernamentale. O eventuală comasare ar putea aduce infrastructură mai bună și servicii publice mai eficiente, dar ar desființa structuri administrative construite în ani de zile.

Identitatea locală este adesea invocată ca argument, însă în spatele acestui discurs se află, de cele mai multe ori, frica de a pierde privilegii.

De aceea, reforma administrativă este unanim recunoscută ca necesară, dar unanim amânată. Nu pentru că ar fi greșită, ci pentru că este incomodă.

Concluzie

Inițiativa privind comasarea voluntară a comunelor poate fi privită ca un semnal de dezbatere, nu ca o reformă iminentă. Fără voință politică reală, fără presiune publică constantă și fără un cadru legislativ clar impus la nivel național, „de bunăvoie” rămâne doar o formulă elegantă pentru stagnare.

România are nevoie de reforma administrativă.
Cetățenii ar avea de câștigat.
Dar clasa politică nu este pregătită să piardă.

24newsro