Fritz: Reforma pensiilor speciale poate fi deblocată. Nu putem fi șantajați la nesfârșit ca unii să-și păstreze privilegiile

Dominic Fritz a declarat, duminică la Digi24, că poate fi deblocată reforma pensiilor speciale, după decizia CCR care a declarat neconstituțională legea privind pensiile magistraților pe care și-a asumat răspunderea Guvernul. Liderul USR este optimist că va fi găsită o soluție în coaliție și „nu putem să ducem jocul acesta la nesfârșit, în care unii ne șantajează ca să-și păstreze privilegiile”.
„Da, cred că este tema cu cea mai covârșitoare susținere din partea populației. Cred că nu știu, 80% din oameni susțin să eliminăm aceste pensii speciale și există o revoltă reală din partea oamenilor, pentru că pare că suntem luați ostatici de un grup de magistrați care nu vor să renunțe la privilegiile lor și care se folosesc de poziția lor în sistemul de justiție pentru a influența reforma în sine și asta este, ne duce într-o zonă problematică pentru democrație. Eu cred însă că poate fi deblocată. Sunt discuții în în aceste zile și eu sunt, cum să spun, ușor optimist totuși, că vom găsi în perioada imediat următoare un compromis cu care putem să mergem înainte”, a afirmat Dominic Fritz, întrebat cum va debloca coaliția reforma pensiilor speciale, duminică la emisiunea „În fața ta” difuzată de Digi24.
„Adică și aici, cum să spun, eu sunt mai degrabă pragmatic, să fiu sincer, eu recunosc că nu înțeleg de ce o perioadă de 10 ani de tranziție între vârsta de pensionare care este acum și cea de 65 de ani, care trebuie să fie, de ce o perioadă de 10 ani ar fi neconstituțională și o perioadă de, să zicem, 15 ani ar fi constituțională. Dacă asta este compromisul de care este nevoie, eu cred că trebuie să fim pragmatici și să facem acest compromis, dar, încă o dată, nu putem să ducem jocul acesta la nesfârșit, în care unii ne șantajează ca să-și păstreze privilegiile”, a mai explicat el.
Chestionat dacă a discutat subiectul în coaliție, cu Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu, Fritz a răspuns că „există o discuție în coaliție, există și discuții bilaterale, dar e un exemplu foarte bun pentru politică”.
„Există această propunere de a face un grup de lucru, pe care a făcut-o PSD, unde premierul este mai degrabă și noi, ceilalți, chiar și UDMR, suntem sceptici. Dacă chiar nu se poate altfel, bine, facem referendum, schimbăm Constituția. (...) Până la sfârșitul lui noiembrie trebuie rezolvată această treabă”, a completat liderul USR.
Acesta a subliniat că „nu se pune această întrebare de a crește taxele”.
„USR nu va renunța să se lupte pentru reforme. Poziția mea este că nu cred că trebuie să creștem taxele, bineînțeles”, a conchis Fritz.
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman