24NewsRo.ro
24newsroTeleorman
Sport
Acum 9 zile

"Un străin surpriză!" Cine ar putea fi noul antrenor de la Genoa lui Șucu, după demiterea lui Vieira

2 noiembrie 2025 la 10:20
11 vizualizări
Timp de citire: ~3 minUltima actualizare: 12 noiembrie 2025 la 07:27
"Un străin surpriză!" Cine ar putea fi noul antrenor de la Genoa lui Șucu, după demiterea lui Vieira

După ce a acumulat doar 3 puncte în primele 9 etape din Serie A, Genoa a ajuns pe ultimul loc, iar Patrick Vieira a plătit cu postul, chiar dacă recent primea asigurări, inclusiv din partea lui Dan Șucu, că nu se pune problema unei demiteri.

4 italieni pentru banca lui Genoa, dar "un străin surpriză" ar putea fi alesul

La meciul de luni seară cu Sassuolo, pe banca celor de la Genoa vor sta interimarii Domenico Criscito și Roberto Murgita, ambii foști jucători ai echipei, acum antrenori în academie.

De marți, Genoa ar putea avea un nou antrenor. Gazzetta dello Sport confirmă că pe lista clubului sunt Daniele De Rossi (liber de contract, ultima oară la AS Roma), Raffaele Palladino (liber de contract, ultima oară la Fiorentina), Paolo Vanoli (liber de contract, ultima oară la Torino) și Luca Gotti (liber de contract, ultima oară la Lecce), însă ar putea apărea și o surpriză.

"Decizia îi va aparține noului director sportiv Diego Lopez, care ar putea miza pe un străin surpriză. De asemenea, este posibil ca o decizie în cazul antrenorului să se facă abia după următorul meci de acasă, cu Fiorentina, în timpul pauzei pentru meciurile echipelor naționale", scrie Gazzetta, în ediția de duminică.

Mario Balotelli, fericit după demiterea lui Patrick Vieira de la Genoa

Atacantul a evoluat sub comanda lui Vieira la Genoa, dar Balotelli a stat mai mult pe bancă. Balotelli a mai fost elevul lui Vieira și la Nice și pare că între cei doi există niște neînțelegeri mai vechi.

Karma e nemernică! Dumnezeu vede totul și dă înapoi”, a fost primul mesaj transmis de Mario Balotelli imediat după ce a aflat de plecarea lui Patrick Vieira de la Genoa.

Apoi, atacantul italian a revenit cu un mesaj cuprinzător îndreptat împotriva antrenorului și chiar a dat tag profilului de Instagram al lui Patrick Vieira.

Acum Genoa poate în sfârșit să se concentreze pe oamenii care iubesc cu adevărat atmosfera, fanii şi emblema clubului, care cred profund în ideea şi în faptul că Genoa merită să fie ţinută sus!

Munca asiduă pe care am văzut-o cu ochii mei, făcută de Gilardino şi Zangrillo nu a fost în zadar: a fost doar folosită egoist şi prost de cei care au venit mai târziu, profitând de ceea ce au construit ei cu atâta efort, respect şi pasiune.

Au folosit munca imensă a lui Gilardino şi Zangrillo, dragostea şi dedicaţia lor pentru aceste culori, fără să îi înţeleagă cu adevărat valoarea.

Acum mintea mea e la Genoa şi la genovezi! Forza Genoa! Haideți, băieți! Am crezut în voi şi încă cred!”, a scris Balotelli într-un story pe Instagram.

Știri din Teleorman

24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman

Se încarcă articolul...

"Un străin surpriză!" Cine ar putea fi noul antrenor de l... | 24NewsRo.ro