24NewsRo.ro
24newsroTeleorman
🏛️Local
Acum 287 zile

Consiliul Județean Teleorman, ședință ordinară pe 29 octombrie: pe ordinea de zi – drumuri, spitale, buget și turism

24 octombrie 2025 la 10:48
156 vizualizări
Timp de citire: ~2 minUltima actualizare: 8 august 2026 la 01:47
Consiliul Județean Teleorman, ședință ordinară pe 29 octombrie: pe ordinea de zi – drumuri, spitale, buget și turism

Alexandria, 24 octombrie 2025 – Consiliul Județean Teleorman se va întruni în ședință ordinară miercuri, 29 octombrie 2025, pentru a dezbate un număr de 11 proiecte de hotărâre ce vizează domenii importante ale administrației județene: infrastructură rutieră, sănătate, buget și dezvoltare turistică.

Conform documentului transmis redacției, printre proiectele incluse pe ordinea de zi se află:

  • modificarea normelor privind amplasarea panourilor publicitare și a construcțiilor în zona drumurilor județene;

  • actualizarea tarifelor de utilizare a drumurilor de interes județean și a celor pentru transportul public;

  • darea în folosință gratuită către consiliile locale din Alexandria, Roșiori de Vede și Videle a unor bunuri din cadrul proiectului „Sistem Integrat de Management al Deșeurilor în județul Teleorman”;

  • aprobarea documentației tehnice pentru construcția unui pod peste râul Călmățui, în comuna Dracea, satul Zlata;

  • prezentarea contului de execuție bugetară la 30 septembrie 2025;

  • modificări ale organigramelor și statelor de funcții ale Spitalului Județean de Urgență Alexandria, Spitalului de Pneumoftiziologie Roșiori de Vede și Spitalului de Psihiatrie Poroschia;

  • acordul de principiu pentru participarea județului Teleorman la înființarea Organizației de Management al Destinației pentru Regiunea Muntenia, structură dedicată promovării turistice;

  • actualizarea Regulamentului de funcționare al Consiliului Județean Teleorman.

Inițiatorii principalelor proiecte sunt Adrian Ionuț Gâdea, președintele Consiliului Județean, și Mircea Dumitrescu, vicepreședinte al instituției.

Pe finalul ședinței, este prevăzută și secțiunea „Diverse”, destinată intervențiilor și propunerilor consilierilor județeni.

(Redacția 24newsro.ro)

Știri din Teleorman

24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman

Se încarcă articolul...

Consiliul Județean Teleorman, ședință ordinară pe 29 octo... | 24NewsRo.ro