Ștefănești, Argeș: doi bărbați arestați preventiv pentru 30 de zile după agresarea pompierilor
De Florin Iordache

Doi bărbați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile în dosarul agresării pompierilor la Ștefănești, în județul Argeș (mai exact, în satul Zăvoi), potrivit IPJ Argeș.
Pe 26 octombrie, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș și ai Poliției Orașului Ștefănești au depistat în oraș un al doilea bărbat, de 43 de ani, care ar fi participat la incident. Potrivit Poliției, el s-ar fi sustras inițial cercetărilor.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Apoi, împreună cu celălalt bărbat, de 26 de ani, reținut în aceeași cauză, a fost prezentat instanței. Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă a ambilor, pentru 30 de zile.
Dosarul penal a fost deschis pentru ultraj și distrugere.
Incidentul a avut loc când un echipaj de pompieri a intervenit la un incendiu aprins de localnici în cadrul tradiției „Focul lui Sumedru”. Un pompier a fost lovit cu un obiect contondent și a ajuns la spital, iar o autospecială de stingere și o mașină neinscripționată a Poliției au fost avariate.
Foto: arhivă
➜ Citește și: Pompieri agresați la o intervenție în Ștefănești, Argeș. Un salvator a ajuns la spital
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman

