La mormântul Marinei, fetița de 10 ani moartă după accidentul din Alexandria

Astăzi am ajuns la Drăgănești de Vede aproape întâmplător. Știam de accidentul din Alexandria, știam că fetița de 10 ani nu mai este, dar una este să scrii despre o tragedie și alta este să stai câteva minute în fața mormântului unui copil.

Cimitirul este pe partea dreaptă, cum vii dinspre Sfințești. M-am oprit la mormântul Marinei. Lângă cruce erau tabloul fetiței, câteva baloane negre și multe coroane. Totul era proaspăt, dureros, greu de privit.

Am privit-o câteva minute. Nu știi ce să spui într-un astfel de loc. Printre zecile de cruci și în liniștea cimitirului, rămâne doar gândul că un copil de 10 ani a plecat prea devreme.

Marina nu era doar un nume într-o știre. Era copilul pe care oamenii din Drăgănești de Vede îl știau, îl primeau, îl așteptau.

La un magazin din sat, am întrebat câțiva oameni dacă o cunoșteau.

„Domnule, e o adevărată dramă. Cu ce a greșit acest copil?”, mi-a spus un localnic.

Atunci am înțeles că nu mai are sens să pun multe întrebări. Durerea era deja acolo, în felul în care oamenii vorbeau despre ea.

Totuși, am întrebat unde locuiesc părinții naturali ai Marinei.

„Sigur, dar nu o să vă puteți înțelege cu ei, pentru că au un handicap”, mi-a spus un bărbat mai în vârstă, explicând că părinții fetei sunt persoane cu deficiențe de auz și vorbire.

Nu știam dacă să merg mai departe sau să plec. Ce poți să întrebi o familie care tocmai și-a pierdut copilul? Ce cuvinte pot să încapă într-o asemenea durere?

Până la urmă, am ajuns pe strada unde locuiesc părinții. În fața unei case erau câteva persoane îndoliate. Am trecut, m-am oprit câțiva metri mai încolo, apoi m-am întors.

O femeie firavă, cu vocea răgușită și ochii plânși, mi-a spus că familia locuiește la două case mai jos. Era vecină și rudă cu Marina.

I-am transmis condoleanțe. Nu am mai știut ce să întreb. A început ea să povestească.

„Fetița era un copil deosebit. Suntem în stare de șoc. Încă nu credem că s-a întâmplat această nenorocire”, mi-a spus.

Mi-a povestit că, în urmă cu ceva timp, acolo îi fusese organizată ziua de naștere. Marina venea des la Drăgănești de Vede, la părinții ei naturali. Apropiații familiei spun că fetița fusese dată în plasament, dar legătura cu satul și cu familia nu se rupsese.

Femeia vorbea greu despre accident. Despre viteză. Despre întrebările care au rămas. Oftat după oftat, revenea mereu același „de ce?”.

A spus că familia nu caută bani.

„Părinții nu vor bani. Vor doar dreptate. Cei vinovați să plătească”, mi-a spus femeia.

Mi-a mai spus că, din câte știe, familia nu ar fi primit nici măcar un telefon de la cel implicat în accident. Nici măcar un „îmi pare rău”.

Am ascultat-o aproape o jumătate de oră. La final i-am lăsat numărul meu de telefon. Nu știu dacă va avea nevoie de ceva. Poate doar de cineva care să asculte. Poate de nimic.

Am plecat de acolo cu o liniște greu de dus. Pe strada aceea, în curțile acelea, Marina încă pare prezentă. Aleargă. Se joacă. Trăiește în amintirea celor care au cunoscut-o.

Fetița de 10 ani a fost lovită de un autoturism pe 24 august, pe strada Alexandru Ghica din Alexandria. A fost transportată inițial la Spitalul Județean de Urgență Alexandria, apoi transferată cu elicopterul la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie” din București. Ulterior, copila a decedat.

Împrejurările exacte ale accidentului trebuie stabilite de anchetatori. Dincolo de dosar, însă, la Drăgănești de Vede rămâne durerea unei familii și a unei comunități care a pierdut un copil.

Citesti si : https://24newsro.ro/posts/64686