Doi tineri reținuți la Roșiori de Vede. Ar fi copiat la imprimanta 3D fise pentru mașinuțele tamponabile

Doi tineri au fost reținuți de polițiști într-un dosar penal de înșelăciune, după ce ar fi folosit copii ale fiselor utilizate la mașinuțele tamponabile ale unui administrator de firmă din Roșiori de Vede.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roșiori de Vede au fost sesizați, la 3 septembrie 2026, de un bărbat care administrează o societate comercială.
Acesta a reclamat că, în zilele de 1 și 2 septembrie, persoane necunoscute ar fi folosit copii realizate cu ajutorul unei imprimante 3D ale fiselor utilizate la mașinuțele sale tamponabile. Prejudiciul reclamat se ridică la 1.400 de lei.
În urma cercetărilor, polițiștii au identificat doi tineri. La locuința unuia dintre aceștia a fost găsită imprimanta despre care anchetatorii susțin că ar fi fost folosită la confecționarea fiselor. Echipamentul a fost ridicat pentru continuarea cercetărilor.
După administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea celor doi tineri.
Cercetările continuă într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman


