Am întrebat Polaris dacă avem datorii. Răspunsul ne-a pus pe gânduri. GHID complet: ce faci ca să nu ajungi la executor

Fenomenul executărilor silite pentru datorii vechi la salubrizare nu ne dă pace — și, după ce am verificat în ultimele zile, nici pe voi n-ar trebui să vă lase indiferenți.
Am făcut un test simplu: am trimis un e-mail la [email protected] și am cerut situația contului. Răspunsul a venit destul de repede — partea de identificare a durat ceva mai mult — și a fost unul liniștitor: nu figurăm cu restanțe.
Doar că liniștea asta nu e valabilă pentru toată lumea. Persoana care ne-a semnalat de la bun început acest fenomen — nu îi facem public numele deocamdată, dar vă asigurăm că este direct implicată în subiect — a făcut același demers în această dimineață. Surpriza: figurează în evidențele Polaris cu o factură neachitată din 9 februarie 2024, în valoare de 50,19 lei. O sumă care poate fi plătită acum direct către companie, cu simpla menționare a numărului de factură.

50 de lei astăzi. Dar știm deja ce se întâmplă când o asemenea sumă ajunge pe masa unui executor judecătoresc: un locuitor din Roșiori de Vede a achitat o factură de 74,40 lei încă din luna mai. O lună mai târziu, executorul i-a pus poprire pe cont pentru aceeași sumă, la care s-au adăugat 917,16 lei cheltuieli de executare — de peste 12 ori mai mult decât datoria inițială. A depus contestație în instanță, cu ajutorul unui avocat; dosarul e încă pe rol. Și nu e un caz izolat, ci un tipar care se repetă în tot județul — din Roșiori de Vede, Alexandria, Turnu Măgurele, Zimnicea, Videle și din comune.
Morala e simplă și v-o spunem fără ocolișuri: nu lăsați lucrurile așa. Nu așteptați somația, poprirea sau extrasul de cont cu minus. Mai jos găsiți, pas cu pas, ce puteți face indiferent în ce etapă vă aflați — de la simpla verificare preventivă, până la contestarea în instanță a unei executări deja pornite.
1. N-ai primit nicio înștiințare, dar vrei să te asiguri că nu ai restanțe
Cel mai simplu mod de a evita orice problemă este să afli din timp dacă ai vreo factură neachitată — înainte ca dosarul să ajungă la un executor judecătoresc, moment din care apar cheltuielile de executare. Poți trimite un e-mail la [email protected], cerând situația actualizată a contului tău. Iată un model pe care îl poți adapta:
Către: [email protected]
Subiect: Solicitare situație cont – verificare facturi restante
Buna ziua,
Subsemnatul/Subsemnata [NUME COMPLET], cu domiciliul în [LOCALITATE, ADRESĂ], CNP [CNP], client cu numărul [NR. CLIENT/CONTRACT, dacă îl aveți la îndemână], vă rog să îmi comunicați:
– dacă figurez în evidențele dumneavoastră cu facturi restante, cu indicarea perioadei și a cuantumului acestora;
– copia electronică a facturilor respective, dacă există;
– dacă există, pe numele meu, vreun dosar de executare silită deschis la un birou de executor judecătoresc, precum și numărul acestuia.
Vă mulțumesc anticipat pentru răspuns.
Cu stimă,
[NUME]
Tel. [TELEFON]
E-mail: [ADRESA DE E-MAIL]
Dacă răspunsul arată că ai o sumă restantă, achit-o direct, cât timp dosarul nu a ajuns încă la executor — astfel eviți complet cheltuielile de executare, care pot depăși de multe ori valoarea datoriei inițiale. Păstrează o copie a e-mailului trimis și a răspunsului primit; pot fi utile mai târziu, ca dovadă a demersului tău.
2. Tocmai ai primit o somație sau prima comunicare de la executor
Când o executare e încuviințată de instanță, executorul îți trimite, de regulă, o somație — o înștiințare prin care ești invitat să plătești de îndată, cu mențiunea că altfel se va trece mai departe cu executarea. Dacă suma e reală și n-ai plătit-o, acesta e cel mai bun moment să o faci: legea (art. 668 și art. 670 alin. 2 din Codul de procedură civilă) prevede că, dacă achiți de îndată ce ai fost somat, vei datora doar cheltuielile pentru actele deja efectuate — nu întregul pachet de cheltuieli de executare care s-ar acumula dacă procedura continuă până la poprire.
Dacă, în schimb, suma nu ți se pare corectă sau nu recunoști datoria, acesta e și momentul din care începe să curgă termenul de 15 zile pentru contestație (vezi punctul 3).
3. Ai primit deja o poprire și/sau o încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare
Aici lucrurile devin mai serioase, dar tot mai ai opțiuni. Primul lucru de făcut: notează data la care ai primit actul, pentru că de acolo curg cele 15 zile prevăzute de art. 715 din Codul de procedură civilă pentru depunerea unei contestații la executare. Termenul e strict și nu iartă întârzierile.
Apoi, strânge toate actele — înștiințarea de poprire, încheierea de încuviințare a executării, somația, încheierea de stabilire a cheltuielilor — și verifică în care dintre situațiile de mai jos te regăsești:
• Ai plătit deja datoria, înainte ca dosarul să ajungă la executor. Păstrează dovada plății — este proba centrală. Poți cere instanței să constate stingerea datoriei prin plată anterioară și, dacă între timp creditorul a renunțat la executare, să stabilească faptul că, potrivit art. 670 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cheltuielile de executare trebuie suportate de creditor, nu de tine.
• Nu ai primit niciodată factura pe baza căreia s-a pornit executarea. Lipsa comunicării facturii este un motiv de contestație în sine.
• Datoria nu e deloc a ta — de exemplu, ai fost confundat cu altcineva sau ești urmărit pentru o datorie a asociației de proprietari, deși ai contract individual și facturile plătite la zi. Nu e un scenariu rar: în 2017, zeci de proprietari din Alexandria au primit înștiințări de poprire pentru datoria întregii asociații, deși mulți dintre ei aveau contracte separate și facturile achitate.
• Datoria e reală și nu ai plătit-o încă. În acest caz, va trebui, de regulă, să achiți atât debitul, cât și cheltuielile de executare deja stabilite, pentru a obține ridicarea popririi — merită totuși verificat, eventual cu un avocat, dacă sumele calculate ca cheltuieli de executare sunt corecte și justificate.
În oricare dintre primele trei situații, discută cât mai repede cu un avocat și depune o contestație la executare la judecătoria din raza domiciliului tău sau a sediului executorului, în contradictoriu cu creditorul (Polaris M Holding SRL) și cu biroul executorului judecătoresc. Taxa de timbru pentru o contestație la executare este plafonată legal, iar dacă o câștigi, poți recupera atât taxa, cât și onorariul avocatului.
4. Actele au ajuns la o adresă veche și ai depășit cele 15 zile
Dacă afli abia acum despre executare pentru că actele au fost trimise la o adresă la care nu mai locuiești, nu totul e pierdut: poți cere instanței repunerea în termen, arătând că întârzierea s-a datorat unui motiv temeinic justificat — în acest caz, faptul că nu ai avut cum să iei cunoștință de acte în timp util.
Ce merită păstrat, indiferent de situație
• Toate actele primite de la executor, cu dată de primire.
• Dovezile de plată (chitanțe, extrase de cont, confirmări de transfer).
• Orice corespondență cu Polaris M Holding, inclusiv răspunsurile primite pe e-mail.
Pentru cei executați direct, fără somație sau fără să fi primit vreodată factura
Există o categorie de cazuri chiar mai gravă decât cele descrise mai sus, și din păcate nu una rară: persoane executate silit direct — fără să fi primit vreodată o somație, fără să fi văzut vreodată factura pe care se baza executarea, aflând uneori despre întreaga procedură abia în momentul în care banii le-au fost deja opriți din cont. Lipsa acestor comunicări obligatorii nu e un simplu detaliu de procedură — potrivit legii, poate atrage chiar nulitatea executării înseși, nu doar a cheltuielilor.
Unii dintre cei aflați în această situație merg și mai departe și afirmă că nici măcar nu au încheiat vreodată un contract de salubrizare cu Polaris M Holding — nu recunosc, pur și simplu, relația contractuală care ar fi trebuit să stea la baza datoriei. Dacă se confirmă, o executare pornită fără un raport contractual real între părți n-ar avea, practic, niciun temei legal.
Pentru toți cei aflați în aceste situații, se lucrează în acest moment la o soluție colectivă. Revenim cu detalii în perioada următoare.
24newsro
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman


