Cod Portocaliu la Roșiori de Vede: 29 de intervenții ale pompierilor teleormăneni în doar trei ore și jumătate

Fenomenele meteorologice periculoase care s-au abătut ieri seară asupra județului Teleorman, în intervalul orar 20:00 – 23:30, au ținut pompierii militari în alertă maximă. Pe perioada Codului Portocaliu — cu vijelii ce au atins viteze de 70 – 90 km/h, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină de mici și medii dimensiuni — echipajele ISU Teleorman au fost solicitate să intervină, alături de autoritățile locale, la nu mai puțin de 29 de situații de urgență.
Cel mai greu încercat a fost municipiul Roșiori de Vede. Detașamentul de Pompieri Roșiorii de Vede a preluat singur 26 dintre cazuri: 3 incendii de vegetație uscată, evacuarea apei dintr-o curte inundată și 23 de intervenții pentru degajarea copacilor doborâți de vânt, a stâlpilor de electricitate și a elementelor de construcție desprinse de pe acoperișuri.
Printre misiunile soldate cu pagube materiale însemnate se numără mai multe cazuri grave. Pe strada Viilor, în jurul orei 22:15, un autotren a agățat un copac care s-a prăbușit peste cablurile electrice din zonă și peste mai multe autoturisme. Pompierii au acționat cu autospeciala de descarcerare și cu drujbele din dotare, iar din fericire nu s-au înregistrat victime.
Pe strada Dunării, în fața Primăriei, un acoperiș a fost smuls de vânt și a rupt doi copaci, blocând traficul rutier. Intervenția s-a realizat cu o autospecială de stingere și echipamente de descarcerare. Situații similare, cu copaci prăbușiți peste autoturisme și peste rețeaua electrică, au fost gestionate și în zona Aleea Parc Nord și Aleea CFR.
Din cauza precipitațiilor abundente, apa acumulată într-o gospodărie de pe Bulevardul Comercial amenința să pătrundă în locuință, dezastru evitat de pompieri cu ajutorul unei motopompe.
Intervenții au avut loc și în restul județului. Detașamentul de Pompieri Videle a degajat doi copaci căzuți pe carosabil în localitatea Gratia, iar Punctul de lucru Slobozia Mândra a stins un incendiu de vegetație uscată.
Pe toată durata manifestării fenomenelor periculoase, situația a fost monitorizată atent la nivelul dispeceratului integrat ISU – Ambulanță, cu sediul în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Teleorman, pentru ca resursele necesare să poată fi alocate imediat, astfel încât viața și bunurile cetățenilor să fie protejate.
Sursă: ISU Teleorman
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman