Rețea de trafic de persoane destructurată în Bihor: sute de bolnavi psihic exploatați sub paravanul unei asociații de caritate. Prejudiciu de peste 13 milioane de lei

Procurorii DIICOT – Structura Centrală, sprijiniți de polițiști ai Direcției Investigații Criminale, au descins marți, 30 iunie 2026, cu 27 de mandate de percheziție în județul Bihor, într-un dosar de trafic de persoane și constituire a unui grup infracțional organizat. Vizate au fost locuințe ale unor persoane fizice, sedii de firme și o instituție publică.
Potrivit anchetatorilor, gruparea ar fi funcționat din 2020, fiind constituită pe criterii familiale în jurul unui lider de 55 de ani și a încă trei suspecți, la care s-ar fi alăturat alți șapte membri. Scopul ar fi fost obținerea de foloase materiale din exploatarea unor persoane aflate în stare de vulnerabilitate.
Asociația umanitară, folosită ca paravan
Sub aparența unor servicii sociale, medicale și de îngrijire, gruparea ar fi folosit o asociație umanitară pentru a induce în eroare donatori, aparținători și autorități. Astfel ar fi atras bani din donații, sponsorizări și contribuții, dar și pensii, indemnizații de handicap, ajutoare pentru combustibil și ajutoare de înmormântare cuvenite victimelor.
În intervalul 2020 – iunie 2026, liderul grupării ar fi recrutat și adăpostit sute de persoane cu dizabilități psihice, aduse din spitale și direcții de asistență socială din mai multe județe. Acestea ar fi fost cazate în imobile din comunele Holod, Ceica, Tinca și Lăzăreni, fără ca organizatorul să dețină acreditarea și licențierea cerute de Legea nr. 292/2011 privind asistența socială.

Victime ținute în dependență, decese și înhumări clandestine
Ancheta arată că victimelor nu le-ar fi fost asigurate condițiile minime de îngrijire: fără supraveghere permanentă, fără tratament administrat corect, cu personal necalificat și insuficient. Persoanele care au decedat în spațiile controlate de grupare ar fi fost înhumate pe un teren din apropierea cimitirului greco-catolic, banii pentru ajutorul de înmormântare fiind încasați tot de rețea.
Prejudiciul este estimat la 13.048.821 lei (echivalentul fondurilor și veniturilor deturnate), reprezentând bani care ar fi trebuit să ajungă la victime.
Operațiune amplă, cu spital mobil la fața locului
La acțiune au participat criminaliști ai Institutului Național de Criminalistică, polițiști din Alba, Sibiu, Cluj și Mureș, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Cluj și jandarmi ai Brigăzii Speciale de Intervenție. Date fiind starea victimelor, echipele au fost însoțite de medici legiști, psihologi și personal medical din cadrul DSU și IGSU, fiind constituit chiar un spital mobil pentru triaj și îngrijiri de urgență. Persoanele vulnerabile urmează să fie relocate în centre de asistență acreditate.
DIICOT precizează că, pe tot parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman


