Șapte localități din Teleorman au semnat contracte de finanțare prin Programul Regional Sud-Muntenia. Grădinițe, săli de sport, creșă și parcuri modernizate

Astăzi, 12 iunie 2026, începând cu ora 11:00, în sala mare de ședințe a Palatului Administrativ din Alexandria a avut loc semnarea contractelor de finanțare pentru obiective de investiții la nivelul județului Teleorman, în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia.
Contractele au fost semnate între Unitățile Administrativ-Teritoriale din județ și Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia, instituția care gestionează fondurile europene destinate dezvoltării regionale.
Șapte localități din Teleorman — un municipiu, un oraș și cinci comune — au semnat contracte pentru zece obiective de investiții, majoritatea vizând infrastructura educațională: grădinițe, săli de sport școlare, spații pentru programe „școală după școală" și o creșă.
Lista completă a UAT-urilor și a proiectelor finanțate:
Municipiul Alexandria:
„Extindere Grădinița cu program prelungit nr. 4 – sală de mese și spații de învățământ, Municipiul Alexandria, județul Teleorman"
„Construire sală de mese la Grădinița cu Program Prelungit nr. 7"
Orașul Videle:
„Modernizarea Parcului Central al Orașului Videle, Județul Teleorman"
„Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în Școala Gimnazială nr. 1 în orașul Videle, județul Teleorman"
Comuna Conțești:
„Demolare corpuri C3 și C4 și construire sală de sport + spații școală după școală"
Comuna Măldăeni:
„Demolare corp C4 și construire sală de sport + spații școală după școală"
Comuna Gălăteni:
„Construire sală de sport școlară, amenajare incintă, în comuna Gălăteni, județul Teleorman"
Comuna Lunca:
„Construire sală de sport școlară în satul Prundu din comuna Lunca, județul Teleorman"
Comuna Botoroaga:
„Demolare construcție existentă și construire creșă, sat Valea Cireșului, Comuna Botoroaga, județul Teleorman"
Semnarea acestor contracte permite localităților beneficiare să demareze procedurile pentru implementarea proiectelor. 24newsro.ro va urmări stadiul fiecărei investiții și va reveni cu informații despre valorile contractelor și termenele de execuție.
24newsro
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman


