Digistoria - cele mai importante evenimente petrecute pe 6 iunie

La manșa unui avion și în mare secret, principele Carol revenea în țară ca să preia tronul pe care îl ocupa atunci fiul său, regele Mihai. Planul era să fie dat peste cap.
Avionul se strică după trecerea graniței. Carol aterizează lângă Vadul Crișului, din Bihor. O localnică, Maria Mudura, îi aduce un ulcior cu apă viitorului rege al României.
Până seara, Carol ajunge în București. După două zile, regele Carol al II-lea își detronează fiul și începe domnia la care renunțase cu patru ani înainte, din dragoste.
Peste 150.000 de soldați aliați debarcau pe cinci plaje din Normandia, ca să înceapă eliberarea Europei de Vest de naziști. 6 iunie 1944 a rămas în istorie ca Ziua Z.
Plajele Utah și Omaha au fost ale americanilor, Gold și Sword au fost atacate de britanici, iar Juno a fost asaltată de canadieni. Operațiunea a fost o surpriză pentru naziști.
Debarcările din Normandia sunt cel mai mare desant naval din istorie. Aliații au reușit să facă un cap de pod. După debarcări, războiul a durat mai puțin de un an.
Într-un centru de cercetare din Moscova, programatorul Alexei Pajitnov crea Tetris. Nimeni nu bănuia atunci că jocul sovietic va deveni un fenomen mondial.
Numele vine de la cuvântul grecesc „tetra”, care înseamnă patru. Toate piesele jocului sunt formate din câte patrupătrate unite în diferite combinații geometrice.
În anii '90, Tetris a devenit simbolul consolei Game Boy. Succesul său a fost atât de mare încât este considerat și astăzi unul dintre cele mai influente jocuri video.
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman