Fostul primar Dumitru Constantin Țîrlea anunță candidatura la alegerile locale din 2028

LAPOȘ, Prahova – Fostul primar al comunei Lapoș, Dumitru Constantin Țîrlea, ales în anii 2012, 2016 și 2020, exercitând astfel trei mandate consecutive, a anunțat public intenția de a candida la alegerile locale din anul 2028, motivând această decizie prin situația actuală a comunei și necesitatea unei schimbări în administrația locală.
Anunțul a fost făcut prin intermediul unei postări publicate pe pagina sa de Facebook, unde fostul edil și-a exprimat nemulțumirea față de modul în care este administrată comuna în prezent.
Potrivit acestuia, infrastructura locală, serviciile administrative și gospodărirea comunei reprezintă principalele probleme cu care se confruntă locuitorii din Lapoș.
„Având în vedere cum arată în momentul de față comuna Lapoș, cu drumuri degradate, probleme în gospodărirea localității și servicii care nu mai răspund cum trebuie nevoilor oamenilor, cred că este nevoie de o schimbare adevărată la conducerea comunei”, a transmis Dumitru Constantin Țîrlea.
Fostul primar consideră că administrația locală trebuie să fie mai aproape de cetățeni și să acorde o atenție sporită investițiilor, infrastructurii și rezolvării problemelor de zi cu zi ale comunității.
În mesajul său, acesta a subliniat că experiența acumulată în perioada în care a condus comuna reprezintă un argument important pentru revenirea sa în competiția electorală.
„Oamenii au nevoie de o primărie care să se ocupe mai mult de problemele lor, de drumuri, de curățenie, de investiții făcute cu folos și de respect față de cetățeni”, a mai precizat acesta. De menționat, Țirlea, în 2024 nu a mai candidat pentru un nou mandat.
Prin anunțul făcut, Dumitru Constantin Țîrlea devine una dintre primele persoane care își exprimă public intenția de a intra în cursa electorală pentru funcția de primar al comunei Lapoș la scrutinul local din anul 2028.
De reținut este faptul că, în acest moment, Primăria Lapoș este afectată de mai multe controverse publice, după un flagrant al DGA din anul 2025. În urma acestuia, primarul aflat în funcție, precum și alți funcționari publici, au fost trimiși în judecată.
Rămâne de văzut care vor fi candidații care se vor înscrie în competiția electorală și care vor fi principalele teme de dezbatere privind viitorul administrației locale din comuna Lapoș. Dacă Dumitru Constantin Țîrlea va reveni sau nu la conducerea comunei, cetățenii vor decide prin vot la alegerile locale din anul 2028.
24newsro
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman

