Proiectoare ilegale pe iluminatul stradal din Roșiori de Vede: s-au deconectat peste noapte, dar nimeni nu știe nimic

La finalul anului 2025, redacția 24newsro.ro a publicat un material în care semnala ceva ce mulți roșioreni observaseră deja, dar despre care nimeni nu vorbea public: în mai multe zone din municipiul Roșiori de Vede existau proiectoare branșate direct la rețeaua de iluminat stradal. Fără contract, fără contor, fără nicio formă legală. Pur și simplu, cineva le montase acolo și ele funcționau. Pe banii roșiorenilor.
Am scris despre asta pentru că am considerat că e o problemă care privește pe toată lumea. Iluminatul stradal este plătit din bugetul local, adică din taxele și impozitele fiecărui roșiorean. Orice consum parazit înseamnă bani care lipsesc de la întreținerea drumurilor, de la școli sau de la servicii publice.
Ce s-a întâmplat după publicare? S-a acționat. Într-un timp relativ scurt de la apariția articolului nostru, autoritățile locale din Roșiori de Vede, împreună cu Poliția Locală, au mers în teren și au deconectat toate aceste branșamente. Proiectoarele au dispărut. Problema, cel puțin la vedere, s-a rezolvat.
Și aici ar fi putut să fie un final bun. O sesizare de presă, o reacție a autorităților, o problemă rezolvată. Doar că povestea nu se termină aici.
Redacția noastră a depus o sesizare oficială la Distribuție Oltenia, compania care administrează rețeaua de distribuție a energiei electrice în zonă. Am solicitat verificări și un punct de vedere. Răspunsul primit ne-a lăsat fără cuvinte: nu se confirmă cele sesizate.
Adică, pe scurt, acele branșamente ilegale nu au existat niciodată. Cel puțin nu în actele oficiale. Doar că noi le-am văzut. Le-am semnalat. Iar autoritățile locale le-au deconectat. Atunci ce au deconectat, dacă ele nu existau?
Aici se deschide un capitol pe care noi, ca redacție locală, nu îl putem închide singuri. Sunt întrebări care au nevoie de răspunsuri oficiale, pe care le adresăm public.
Ce au constatat exact autoritățile locale și Poliția Locală atunci când au acționat în teren? Au fost întocmite procese-verbale de constatare? Există vreo evidență a ceea ce s-a demontat? Cine a realizat acele branșamente la rețeaua de iluminat stradal și cine le-a tolerat atâta timp? De ce Distribuție Oltenia nu confirmă existența unor branșamente pe care autoritățile locale le-au demontat cu forțe proprii? A fost sesizat vreun organ de cercetare penală? Vorbim, la urma urmei, despre consum ilegal de energie electrică, adică despre furt. Câtă energie a fost consumată astfel și cine suportă paguba?
Noi, la 24newsro, ne-am făcut treaba. Am semnalat, am documentat, am solicitat răspunsuri. Dar faptul că o problemă reală a fost rezolvată pe teren și negată pe hârtie nu este un semn de transparență. Este exact opusul.
Vom continua să urmărim acest subiect și vom reveni cu orice răspuns primit de la autoritățile implicate.
24newsro
*imagine de la publicare primului material
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman