Turnu Măgurele: Bărbat reținut după ce a aruncat o armă neletală din mașină și a fugit de polițiști

Un bărbat din zona Turnu Măgurele a fost reținut de polițiști, după ce a fost prins în flagrant în timp ce transporta o armă neletală deținută ilegal, pe care intenționa să o vândă. La apariția echipajelor, acesta a virat pe un drum de câmp, a aruncat arma din autoturism și a încercat să fugă.

Acțiunea a avut loc la data de 16 mai 2026 și a fost organizată de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Teleorman, împreună cu cei de la Poliția municipiului Turnu Măgurele. Oamenii legii dețineau informații potrivit cărora o persoană ar fi avut asupra sa o armă neletală supusă autorizării și ar fi căutat cumpărători pentru aceasta.
Bărbatul a fost surprins în trafic, în timp ce transporta arma cu autoturismul personal. Văzând polițiștii, ar fi virat brusc pe un drum lateral de câmp, ar fi aruncat arma pe geam și ar fi încercat să scape cu fuga. A fost însă prins și imobilizat la scurt timp.
În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.
Sursa: IPJ Teleorman
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman


