24NewsRo.ro
24newsroTeleorman
🏛️Local
Acum 99 zile

Ilie-Costel Lăzărescu, primarul comunei Scurtu Mare, a fost ales președinte al TSD Teleorman

30 aprilie 2026 la 17:41
231 vizualizări
Timp de citire: ~2 minUltima actualizare: 8 august 2026 la 01:48
Ilie-Costel Lăzărescu, primarul comunei Scurtu Mare, a fost ales președinte al TSD Teleorman

La 27 de ani, cel mai tânăr primar din Teleorman preia conducerea organizației de tineret a PSD din județ. Susținut de președintele PSD Teleorman, Adrian Gadea, Lăzărescu promite o organizație unită și o voce mai puternică pentru tinerii din județ.

Ilie-Costel Lăzărescu, primarul comunei Scurtu Mare, a fost ales președinte al organizației Tineretului Social Democrat (TSD) Teleorman. Anunțul a fost făcut chiar de tânărul edil pe pagina sa de Facebook, care a mulțumit colegilor pentru încredere și conducerii PSD Teleorman pentru sprijin.

„Astăzi am primit încrederea colegilor de a conduce, în calitate de președinte, organizația de tineret a PSD Teleorman. Pentru mine, această încredere înseamnă responsabilitate și motivația de a construi împreună o organizație unită, în care vocea tinerilor din Teleorman să fie mai puternică și mai respectată”, a transmis Lăzărescu.

Cel mai tânăr primar din județ

La doar 27 de ani, Ilie-Costel Lăzărescu este, din 1 noiembrie 2024, primarul comunei Scurtu Mare, fiind unul dintre cei mai tineri edili din țară aleși în mandatul actual. Acum, alegerea sa la conducerea TSD Teleorman marchează un nou pas în cariera politică a tânărului social-democrat.

„La 27 de ani am primit încrederea oamenilor din comuna Scurtu Mare de a le fi primar. Astăzi primesc încrederea colegilor mei de a conduce TSD Teleorman. Voi munci pentru a aduce plus valoare organizației și pentru a uni tinerii din județ în jurul unor proiecte serioase și al unei direcții comune”, a mai spus noul președinte al TSD Teleorman.

Susținere din partea conducerii PSD Teleorman

Lăzărescu a mulțumit public președintelui PSD Teleorman, Adrian Gadea, pentru sprijinul acordat tinerilor din organizație: „Este important pentru noi că avem alături o conducere care crede în generația tânără și în rolul ei în viitorul județului nostru.”

Noul lider al TSD Teleorman a transmis că își propune să transforme organizația într-una dintre cele mai active și unite structuri de tineret din țară.

„Cred cu tărie că împreună putem face din TSD Teleorman una dintre cele mai unite organizații de tineret din țară. Mergem înainte împreună!”, a încheiat Lăzărescu.

Știri din Teleorman

24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman

Se încarcă articolul...