24NewsRo.ro
24newsroTeleorman
🏛️Local
Acum 115 zile

Trei bărbați reținuți în Teleorman pentru violențe și amenințări. Incidente în Săceni, Vârtoape și Roșiori de Vede

14 aprilie 2026 la 11:08
2.727 vizualizări
Timp de citire: ~2 minUltima actualizare: 8 august 2026 la 00:41
Trei bărbați reținuți în Teleorman pentru violențe și amenințări. Incidente în Săceni, Vârtoape și Roșiori de Vede

Trei bărbați au fost reținuți de polițiști în județul Teleorman, în urma unor incidente violente petrecute în ultimele zile în mai multe localități.

Primul caz a fost înregistrat în comuna Săceni, unde, la data de 10 aprilie, un bărbat ar fi agresat fizic un tânăr, în fața bisericii din localitate. Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede au deschis un dosar penal pentru lovirea sau alte violențe, iar în urma probatoriului administrat, agresorul a fost reținut.

Un al doilea incident a avut loc în comuna Vârtoape, tot pe 10 aprilie. Potrivit polițiștilor din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dobrotești, un bărbat ar fi lovit un alt bărbat. Victima a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu, însă s-a prezentat ulterior la spital pentru îngrijiri medicale. Și în acest caz, agresorul a fost reținut, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.

Cel de-al treilea caz s-a petrecut în municipiul Roșiori de Vede, la data de 13 aprilie. Un bărbat este cercetat pentru amenințare și distrugere, după ce și-ar fi amenințat soția și soacra și ar fi distrus ușa de acces a locuinței acesteia.

În acest caz, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, iar victimele și-au exprimat acordul pentru montarea unui dispozitiv electronic de supraveghere. Bărbatul a fost reținut, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorului.

24newsro

Știri din Teleorman

24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman

Se încarcă articolul...

Trei bărbați reținuți în Teleorman pentru violențe și ame... | 24NewsRo.ro