În luna martie, Rusia a atacat Ucraina cu un număr record de drone de la începutul războiului

Rusia a lansat asupra Ucrainei în luna martie un număr record de drone cu rază lungă de acţiune de la începutul războiului, potrivit unei analize realizate joi de AFP în baza datelor furnizate de Kiev, citată de Agerpres, în contextul în care discuţiile destinate să pună capăt conflictului au fost întrerupte de războiul din Orientul Mijlociu.
Forţele ruse au lansat 6.462 de drone cu rază lungă, cu 28% mai mult decât în februarie, conform unei compilaţii a datelor furnizate zilnic de Forţele aeriene ucrainene. Acest număr include în special un atac fără precedent în data de 24 martie, cu aproape 1.000 de drone lansate în decurs de 24 de ore.
În schimb, numărul rachetelor lansate de Rusia asupra Ucrainei s-a diminuat în martie comparativ cu februarie, 138 faţă de 288 în luna precedentă.
Aceste raiduri s-au soldat cu numeroase victime civile, inclusiv departe de linia frontului, unde trupele Kievului şi Moscovei se confruntă de la începutul invaziei ruse în februarie 2022, în pofida faptului că armata ucraineană a interceptat 90% din dronele şi rachetele lansate de ruşi.
Rusia a vizat în special Ucraina într-un atac de o amploare fără precedent pe 24 martie - cu aproape 1.000 de drone în 24 de ore, dintre care 556 lansate în timpul zilei -, care a făcut opt morţi şi zeci de răniţi.
Câteva drone s-au abătut atunci, în plină zi, asupra centrului istoric al oraşului Lvov (vest), inclus în patrimoniul mondial al UNESCO.
Rusia susţine că nu vizează niciodată ţinte civile, ci numai infrastructuri militaro-industriale.
Un nou atac de mare amploare cu drone a avut loc miercuri, cu 700 de drone lansate în 24 de ore, dintre care peste 360 în timpul zilei, la o zi după ce Rusia a respins o propunere de armistiţiu pascal avansată de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
„Loviturile vizează exclusiv instalaţii civile”, a denunţat pe platforma X preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, apreciind că aceasta ilustrează „răspunsul Rusiei la eforturile diplomatice" ale Kievului.
Procesul de negocieri cu mediere americană între Kiev şi Moscova, destinat să pună capăt celui mai sângeros conflict în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial, a fost suspendat ca urmare a declanşării războiului din Orientul Mijlociu la sfârşitul lunii februarie, care captează întreaga atenţie a SUA.
Preşedintele ucrainean a afirmat miercuri că a purtat discuţii „pozitive" prin videoconferinţă cu emisarii americani Steve Witkoff şi Jared Kushner, cu senatorul Lindsey Graham şi cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.
„Am convenit asupra consolidării garanţiilor de securitate" după încheierea conflictului, a afirmat preşedintele ucrainean.
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman