Radu Miruță a făcut anunțul! Încep procedurile pentru promovarea Stelei în Superligă: ”Politicul a pus o barieră”

Ministrul Apărării a susținut o conferință de presă în cursul zilei de joi, începută cu un discurs despre situația de la Steaua, ”blocată” de ani de zile în Liga 2 din cauza formei de organizare, aspect care i-a iritat pe fani, dar și pe antrenorul Daniel Oprița, care a obținut două promovări directe și un loc de baraj în patru ani de eșalon secund.
Miruță a anunțat care sunt pașii pe care trebuie să-i facă MApN pentru ca Steaua să aibă dreptul de a promova sportiv în Superliga României. Printre altele, acesta îi invită pe investitorii privați, interesați de preluarea clubului, la negocieri.
Radu Miruță începe demersurile pentru promovarea Stelei în Superligă
„Vă spun foarte asumat și foarte răspicat că da, vreau ca Steaua să ajungă în Divizia A. M-am uitat care sunt piedicile, dumneavoastră știți care sunt piedicile existente astăzi. Una dintre ele este Legea Sportului, care nu permite cluburilor de drept public să intre în Liga 1. Există o altă variantă de modificare doar a legii Ministerului Apărării Naționale, astfel încât să dea posibilitatea Ministerului să înființeze o societate comercială, dar pentru asta trebuie să existe o ambiție politică, am încercat să văd care sunt lucrurile care țin doar de mine și doar de MApN: două!
Prin intermediul dumneavoastră, începând de astăzi, invit orice entitate privată care se gândește să analizeze dacă este preocupată să intre într-un parteneriat cu MApN pentru a gestiona situația fotbalistică de la Clubul Sportiv al Armatei, să trimită un mesaj pe [email protected] și în 2-3 zile eu voi participa personal cu aceste entități private pentru a analiza care sunt pașii următori pentru mediul privat”, a spus Radu Miruță.
Ministrul a menționat că, în mandatul său, va face tot ce-i stă în putere pentru a rezolva problema care-i apasă pe fanii Stelei.
„Nu se poate ca niște sportivi să-și dovedească performanța alergând, jucând pe teren și politicul, din diverse motive, i-a pus o barieră clubului de o asemenea natură. Ai alergat, ai fost primul, dar te trimitem înapoi la coadă fără să ai nicio perspectivă. La MApN, cât voi fi, voi face tot ce ține de mine, dacă sunt buni fotbaliștii de acolo, să intre în Divizia A. Indiferent pe cine supără și care au fost motivele care au ținut aceste lucruri blocate”, a mai spus Miruță.
Daniel Oprița, patru promovări și un baraj în șase ani la Steaua
În cei șase ani petrecuți la clubul din Ghencea, Oprița a bifat patru promovări (dacă punem la socoteală cele două ”blocate” de forma de organizare a clubului) și un sezon încheiat pe loc de baraj pentru promovarea în primul eșalon.
În vară anului 2024, antrenorul a semnat un nou contract cu Steaua, valabil pentru încă două sezoane.
Daniel Oprița le-a mai pregătit în cariera sa pe Metalul Reșița, Juventus București, FC Voluntari și CS Mioveni.
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman