Italia, pe punctul să mai încaseze o lovitură după ratarea Mondialului! Anunțul făcut de Ceferin

Marți seară, la Zenica, Italia a fost eliminată în finalul play-off-ului pentru Cupa Mondială, după 1-1 (1-4 d.l.d.) contra Bosniei. "Squadra Azzurra", de patru ori câștigătoare a trofeului suprem, rămâne cu ultima prezență care datează din 2014.
Aleksander Ceferin: "Politicienii italieni să se întrebe de ce Italia are una dintre cele mai modeste infrastructuri"
La Zenica a fost prezent și președintele UEFA. Aleksander Ceferin a comentat eliminarea Italiei și a ținut să îl apere pe președintele Federației Italiene și vicepreședintele UEFA Gabriele Gravina, căruia i se cere plecarea imediată din funcție după un nou fiasco.
"Într-o anumită măsură sunt surprins de eliminarea Italiei. Pe de altă parte, Bosnia are o echipă tânără, puternică și a jucat acasă. A fost mult mai multă presiune pe Italia. Bosnia a meritat să meargă la Cupa Mondială, în timp ce Italia a pierdut după acea eliminare (n.r - a lui Bastoni, din finalul primei reprize).
Nu este vina lui Gabriele (n.r - Gabriele Gravina, președintele Federației Italiene). Nu aș îndrăzni să îi critic nici pe jucători sau antrenor. Poate că politicienii italieni ar trebui să se întrebe de ce Italia are una dintre cele mai modeste infrastructuri fotbalistice din Europa.
Mă enervează și mă întristează când văd că sunt oameni care stau la pândă și așteaptă să se întâmple ceva rău ca mai apoi să înceapă să critice. Ei nu sunt fani ai Italiei. Spuneți-mi ce jucător italian merita să fie convocat pentru această acțiune și nu a fost. E fotbal, oricine poate pierde un meci chiar și cu cei mai buni jucători pe teren", a spus Ceferin, într-un interviu pentru Gazzetta dello Sport.
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman