24NewsRo.ro
24newsroTeleorman
⚖️Politics
Acum 3h

România a fost invitată de Franța să discute despre „umbrela nucleară”. Oana Țoiu: „Fiecare acţionează ca un factor de descurajare”

3 martie 2026 la 21:59
2 vizualizări
Timp de citire: ~3 minUltima actualizare: 4 martie 2026 la 01:57
România a fost invitată de Franța să discute despre „umbrela nucleară”. Oana Țoiu: „Fiecare acţionează ca un factor de descurajare”

Ministrul de Externe, Oana Ţoiu a declarat marţi, la Varşovia că România este una dintre ţările care au fost invitate la la discutia pe tema iniţiativei preşedintelui francez Emmanuel Macron vizând creşterea stocului de ogive nucleare al Franţei şi de explorare a unei cooperări mai strânse în materie de descurajare cu partenerii europeni interesaţi.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ACTUALIZARE: „În primul rând, în ceea ce priveşte descurajarea şi descurajarea nucleară, cred că este important să reafirmăm principiul de bază al Articolului 5 al NATO şi faptul că suntem ţări aliate, prin urmare fiecare dintre noi, prin propria capacitate militară, acţionează ca un factor de descurajare pentru securitatea tuturor, iar cred că acest lucru este foarte important de clarificat. În ceea ce priveşte propunerea Franţei, România este una dintre ţările invitate să participe la aceste discuţii.”, a declarat Ţoiu, răspunzând unei întrebări, în conferinţa de presă comună cu omologul polonez Radosław Sikorski.

Ea a subliniat că există întotdeauna deschidere din partea partenerilor noştri strategici pentru avansarea discuţiilor legate de securitate şi dezvoltare economică.

Ministrul Oana Ţoiu a ţinut să puncteze însă că este o etapă incipientă a discuţiilor în ceea ce priveşte detaliile unui potenţial plan.

Şefa diplomaţiei române a menţionat că, în cazul României, subiectul trebuie discutat în Consiliul Suprtem de Apărare al Ţării, care este prezidat de preşedinte, iar acesta va avea mai multe întâlniri relevante pe acest subiect.

„Din partea României şi în ceea ce priveşte poziţia noastră, acest subiect ţine de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, prezidat de Preşedinte, iar întrucât Preşedintele urmează să aibă întâlniri relevante pe această temă, voi lăsa răspunsul în sarcina acestuia”, a declarat ea.

Potrivit Reuters, Oana Țoiu a afirmat, în Polonia, că România a primit o invitație pentru a discuta despre „umbrela nucleară” franceză. Ministra de Externe spune că o decizie în acest sens va fi luată în CSAT.

Oana Țoiu a refuzat, în cadrul unui interviu pentru postul polonez TVP World, să-și exprime opinia personală cu privire la oportunitatea aderării României la viitoare acorduri de partajare nucleară sau de „descurajare avansată”, afirmând că astfel de decizii țin de competența instituțiilor de securitate de la vârful țării și trebuie să reflecte un consens național. Ministrul român de Externe a spus că președinții României și Poloniei vor vorbi în curând despre asta.

Franța va mări dimensiunea arsenalului său nuclear și își va consolida puterea de descurajare, având în vedere riscul crescând de conflicte la nivel global care depășesc pragul nuclear, a declarat luni președintele Emmanuel Macron.

Știri din Teleorman

24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman

Se încarcă articolul...

România a fost invitată de Franța să discute despre umbre... | 24NewsRo.ro