Tragedia care a marcat-o pe luptătoarea Alexandra Anghel: „Mi-am dat seama că altă variantă nu există”

Alexandra Anghel (28 de ani) s-a confesat, în dialog cu Sport.ro, cu privire la momentul în care viața i-a arătat cel mai mult că este o luptătoare, dincolo de cariera ei de sportivă.
Alexandra Anghel, cu sufletul deschis
În urmă cu zece ani, campioana europeană la lupte în 2023 și medaliată cu bronzul mondial în 2022 și-a pierdut tatăl. O asemenea durere a obligat-o pe Alexandra Anghel să fie puternică, indiferent de cât de vulnerabilă s-a simțit.
„Momentul în care viața mi-a arătat cât de puternică sunt s-a petrecut în urmă cu zece ani, când mi-am pierdut tatăl și atunci mi-am dat seama că...nu neapărat că sunt puternică, ci că trebuie să fiu puternică. Că altă variantă nu există”, a povestit Alexandra Anghel, în exclusivitate pentru Sport.ro.
Mama, eroina Alexandrei Anghel
Rămasă fără tată la doar 18 ani, mama i-a devenit principalul sprijin marii campioane a României: „Cel mai mare susținător al meu este mama mea. Sunt și antrenorii cu care am lucrat, antrenorii cu care lucrez în continuare. Dar, dacă ar fi să nominalizez cel mai mare susținător al meu, bineînțeles că acea persoană este mama mea”.
Puteți să citiți interviul integral aici.
- 2022 este anul în care Alexandra Anghel a obținut bronzul la Campionatul Mondial din Belgrad, la categoria 72 de kilograme.
- 4 medalii a cucerit Alexandra la Campionatele Europene de lupte, toate la categoria 72 de kg: aur la Zagreb (2023), argint la București (2024) și bronz la Kaspiysk (2018), și la Bratislava (2025).
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman