Dragobete 2026: De unde provine sărbătoarea iubirii la români și ce semnifică data de 24 februarie

Dragobetele se numără printre cele mai vechi și mai valoroase sărbători ale culturii populare românești, consacrată iubirii, tinereții și reînnoirii naturii. Celebrată anual pe 24 februarie, ziua reprezintă echivalentul românesc al Valentine’s Day, însă semnificația sa depășește dimensiunea romantică modernă, fiind puternic înrădăcinată în mitologia și credințele precreștine.

Dincolo de simbolismul mitologic, ziua de 24 februarie oferă un prilej de bucurie și apropiere. Este momentul în care cuplurile își exprimă afecțiunea prin gesturi simple sau daruri simbolice, păstrând vie tradiția iubirii și armoniei între oameni.

În tradiția populară, această zi era considerată momentul în care tinerii își puteau exprima sentimentele, iar noile relații începeau sub semnul armoniei. Dragobetele era văzut ca un protector al îndrăgostiților și al bunei înțelegeri, iar sărbătoarea sa avea un rol important în viața comunității, încurajând apropierea dintre oameni și consolidarea legăturilor.

Data de 24 februarie este, de asemenea, asociată cu momentul în care păsările își aleg perechea, un fenomen natural interpretat simbolic drept semn al renașterii afective și al formării cuplurilor. În imaginarul colectiv, această semnificație a fost transpusă în plan uman, transformând sărbătoarea într-un reper cultural dedicat exprimării sentimentelor și începuturilor relaționale.

Sărbătoarea își are originea în tradițiile precreștine ale poporului român, unde mitologia populară se împletește cu ritmurile naturii și cu simbolistica renașterii sezoniere. Figura centrală este Dragobete, considerat în legende fiul bebei Dochia și întruchiparea iubirii, armoniei și a începuturilor. În imaginarul folcloric, el apare ca un personaj tânăr, luminos și protector, căruia i se atribuie rolul de a veghea asupra cuplurilor și împerecherii păsărilor, simbol ce evidențiază relația strânsă dintre viața umană și ciclurile naturale.

Legenda Baba Dochia oferă o explicație simbolică a trecerii dintre anotimpuri, ilustrând transformările naturii printr-un fir narativ mitologic. Conform tradiției, personajul urcă muntele cu turma, lepădând treptat cojoacele pe măsură ce vremea se încălzește, gest interpretat drept semn al sfârșitului iernii și al instalării primăverii.

În credința populară, Dragobete nu reprezintă exclusiv doar sentimente de iubire dintre oameni, ci și fertilitatea, norocul și echilibrul comunitar. Practicile ritualice asociate zilei sale erau considerate aducătoare de binecuvântare și protecție, iar tradiția transmite ideea că respectarea obiceiurilor favoriza atât relațiile sentimentale, cât și reușita în viața cotidiană. Prin această încărcătură simbolică, sărbătoarea se menține ca un reper durabil al mitologiei românești, în care valorile iubirii, ale naturii și ale continuității tradiției se integrează într-un cadru cultural coerent, perpetuat până în prezent.

Denumirea „Dragobete” evidențiază relația directă a sărbătorii cu ideea de iubire și afecțiune, fiind interpretată de lingviști prin mai multe ipoteze etimologice. Una dintre cele mai răspândite teorii indică o posibilă origine slavă, derivată din rădăcinile „drag” („iubit”) și „biti” („a fi”), sensul rezultat sugerând expresii precum „cel drag” sau „cel iubit”.

Cercetările etnologice românești consemnează Dragobetele drept un reper semnificativ al vieții sociale și culturale tradiționale. Simion Florea Marian (1868-1935, etnolog și folclorist român) îl considera o sărbătoare esențială pentru tinerii din mediul rural, corelată cu debutul primăverii și cu ritualurile de întâlnire dintre fete și flăcăi. La rândul său, Ion Ghinoiu (1933-2013, cercetător în folclor și tradiții populare) l-a încadrat în categoria celebrărilor de sezon dedicate reînnoirii naturii, subliniind legătura simbolică dintre ciclurile naturale și practicile sociale.

Indiferent de originea exactă, numele Dragobete concentrează semnificația centrală a sărbătorii: apropierea dintre oameni și protejarea iubirii ca principiu vital al comunității, reflectând modul în care limbajul, mitologia și practicile rituale se împletesc în patrimoniul cultural tradițional.

Sărbătoarea a traversat secolele adaptându-se transformărilor sociale și culturale, fără a-și pierde nucleul simbolic. În mediul rural, tradițiile legate de Dragobete au rămas strâns conectate de credințele populare, fiind percepute ca prilej de întâlnire pentru tineri și ca expresie a iubirii autentice și a fertilității. Ritualurile și practicile asociate zilei funcționau totodată ca mecanisme de coeziune socială, încurajând solidaritatea comunitară, echilibrul relațiilor interumane și respectul față de ritmurile naturii.

În mediul urban, influențele culturale externe și procesele de globalizare au contribuit la diminuarea vizibilității tradițiilor autohtone, iar sărbătoarea a fost frecvent umbrită de celebrarea Valentine’s Day, preluată din spațiul occidental. În plus, în perioada regimului comunist, numeroase practici tradiționale au fost marginalizate sau descurajate, fapt care a condus la reducerea funcției sociale și a prezenței publice a acestei celebrări în viața cotidiană.

În ultimele decenii, Dragobetele a cunoscut o renaștere culturală, promovându-se ca simbol al identității românești și al iubirii autentice. Festivalurile și inițiativele locale readuc în prim-plan obiceiurile tradiționale, reinterpretate într-un context modern. Astfel, sărbătoarea funcționează astăzi ca o punte între tradiția ancestrală și valorile contemporane, reprezentând armonie, reînnoire și coeziune în comunitate.

În ultimele decenii, Dragobete a cunoscut un proces vizibil de revitalizare culturală, fiind promovat drept simbol al identității naționale și al iubirii autentice. Evenimentele tematice și inițiativele comunitare readuc în atenție obiceiurile tradiționale, adaptate sensibilităților contemporane și integrate în forme de manifestare culturală accesibile publicului actual. În acest context, sărbătoarea funcționează ca o punte între patrimoniul ancestral și valorile moderne, exprimând idei de armonie, reînnoire și solidaritate socială.

În tradiția populară românească, darurile oferite de Dragobete aveau o încărcătură simbolică puternică, exprimând afecțiune, atenție și începuturi de relații. Florile, obiectele de artizanat sau gesturile simple reflectau dorința de apropiere și armonie între oameni, evidențiind respectul reciproc și legăturile afective. Spre deosebire de Valentine’s Day, importată din cultura occidentală, accentul nu era pus pe valoarea materială a cadoului, ci pe semnificația gestului, menit să consolideze conexiunile și coeziunea comunitară. Astfel, darurile de Dragobete continuă să simbolizeze iubirea autentică și grija sinceră față de ceilalți, păstrând vie tradiția și spiritul sărbătorii.