24NewsRo.ro
24newsroTeleorman
🏛️Local
Acum 310 zile

Acțiune cu efective mărite în zona Videle / Amenzi de peste 18.000 lei în trei ore

1 octombrie 2025 la 07:36
2 vizualizări
Timp de citire: ~1 minUltima actualizare: 8 august 2026 la 01:46
Acțiune cu efective mărite în zona Videle / Amenzi de peste 18.000 lei în trei ore

Ieri, 30 septembrie a.c., în intervalul orar 17:00–20:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, împreună cu polițiști ai Biroului Județean de Poliție Trasporturi Teleorman, dar și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman, au desfășurat, în orașul Videle și zona arondată, o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea climatului de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de disciplină rutieră.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 47 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 18.000 de lei.
De asemenea, au fost legitimate 97 de persoane și verificate 81 de autovehicule, iar polițiștii au reținut două permise de conducere și nouă certificate de înmatriculare.
Totodată, au fost efectuate 51 de testări cu aparatul etilotest și șase testări pentru depistarea consumului de substanțe interzise.
La acțiune a fost angrenat și un echipaj canin, pentru depistarea substanțelor interzise.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, polițiștii acționând constant pentru prevenirea faptelor antisociale și reducerea riscului rutier.

Știri din Teleorman

24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman

Se încarcă articolul...