Autoturism răsturnat la Scurtu Mare. Două femei au avut nevoie de îngrijiri medicale
Un accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 15:45, pe raza localității Scurtu Mare, unde un autoturism în care se aflau trei persoane s-a răsturnat, fiind necesară intervenția echipajelor de salvare.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Videle, aparținând de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Teleorman, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, precum și o ambulanță SMURD. Intervenția a fost sprijinită de personalul medical al unei ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Teleorman.
În urma accidentului, două persoane de sex feminin, în vârstă de 57, respectiv 77 de ani, au primit primul ajutor calificat la fața locului. Femeia în vârstă de 77 de ani, care prezenta un traumatism mai grav la nivelul capului, a fost transportată la spital pentru investigații medicale amănunțite și îngrijiri de specialitate.
Pompierii au continuat misiunea prin asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, iar autoritățile competente au preluat cazul, urmând să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman


