24NewsRo.ro
24newsroTeleorman
🏛️Local
Acum 178 zile

Tineri reținuți de polițiști, în două dosare penale din județul Teleorman

10 februarie 2026 la 12:04
634 vizualizări
Timp de citire: ~2 minUltima actualizare: 8 august 2026 la 01:49
Tineri reținuți de polițiști, în două dosare penale din județul Teleorman

Agresiune între elevi, în comuna Olteni

Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dobrotești efectuează cercetări față de doi tineri, de 14 și 15 ani, din comuna Olteni, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare.

Din cercetările preliminare a reieșit faptul că, la data de 9 februarie a.c., cei doi tineri, aflați într-o unitate de învățământ din comuna Olteni, ar fi agresat fizic un alt elev, în vârstă de 14 ani, pe fondul unui conflict spontan. Totodată, unul dintre aceștia l-ar fi amenințat pe minor.

Reprezentantul legal al victimei a refuzat întocmirea formularului de evaluare a riscului, în vederea emiterii unui ordin de protecție. Minorul agresat nu a necesitat îngrijiri medicale.

În urma administrării probatoriului, cei doi tineri au fost reținuți. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle.

Patru tineri reținuți pentru furt calificat, în comuna Suhaia

Polițiștii din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Zimnicea efectuează cercetări într-un dosar penal de furt calificat, față de patru tineri.

La data de 6 februarie a.c., o femeie a sesizat polițiștii cu privire la faptul că, în perioada 17 ianuarie – 6 februarie a.c., persoane necunoscute i-ar fi sustras mai multe bunuri din locuință, din comuna Suhaia, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 6.500 de lei.

În urma investigațiilor, polițiștii au identificat patru tineri bănuiți de comiterea faptei. După administrarea probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de aceștia.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea.

Știri din Teleorman

24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman

Se încarcă articolul...