Teleorman – între sărăcie, opulență și lipsa unei viziuni de dezvoltare

Teleormanul, județ așezat în sudul României, la granița cu Bulgaria, cu cinci orașe mici și zeci de sate risipite în Câmpia Română, a fost odinioară cunoscut drept „grânarul țării”. Astăzi însă, imaginea este una mult mai sumbră: sate îmbătrânite și depopulate, orașe fără dinamism economic, infrastructură precară și instituții sufocate de politizare. Dincolo de nostalgia tradițiilor pierdute, realitatea este aceea a unui județ aflat într-un faliment social și economic de lungă durată, unde contrastele dintre sărăcia de zi cu zi și opulența afișată de o minoritate sunt izbitoare.

Venitul mediu și poziționarea economică

Datele statistice arată limpede decalajul dintre Teleorman și alte zone ale României. În 2025, salariul mediu net la nivelul județului este în jur de 4.200 de lei, plasându-l printre ultimele locuri din țară. Pentru comparație, în București sau Cluj salariul mediu sare de 6.000 de lei, ceea ce explică de ce tinerii teleormăneni aleg să plece în masă către marile centre economice sau în străinătate.

Câștigul mediu mai mare în servicii (aproape 4.500 lei) nu poate compensa veniturile scăzute din agricultură, care rămâne activitatea de bază a județului. În lipsa unor investiții consistente, agricultura rămâne subdezvoltată, cu terenuri fertile, dar exploatate modest, în special prin muncă individuală sau arendă la mari fermieri. Potențialul uriaș al celor peste 450.000 de hectare arabile nu este valorificat, pentru că infrastructura, irigațiile și accesul la finanțare lipsesc aproape cu desăvârșire.

Investiții și strategii pe hârtie

În ultimii ani, prin Programul Regional Sud-Muntenia, Teleorman a atras proiecte în valoare totală de peste 2,7 miliarde de lei. O sumă uriașă la prima vedere, care ar fi trebuit să modernizeze infrastructura și să creeze locuri de muncă. Doar că, în realitate, multe proiecte s-au transformat în investiții de fațadă: rețele de apă și canalizare care nu funcționează, săli de sport construite în sate depopulate, parcuri făcute doar pentru a bifa o cheltuială.

Consiliul Județean Teleorman a elaborat o „Strategie de Dezvoltare Durabilă 2021–2030”, care vorbește despre modernizarea școlilor și spitalelor, atragerea de investitori, dezvoltarea agriculturii și digitalizarea serviciilor publice. Pe hârtie, totul arată impecabil. Pe teren, însă, realitatea rămâne neschimbată: drumuri proaste, spitale slab dotate, școli care pierd elevi și sate care se golesc pe zi ce trece.

De ce oamenii nu se mai întorc

Tinerii plecați la muncă în București, Cluj, Timișoara sau în străinătate nu găsesc niciun motiv să revină acasă. Lipsa locurilor de muncă bine plătite, infrastructura precară și serviciile medicale sub orice critică îi țin departe. Chiar și cei care s-ar întoarce pentru liniștea satului sau pentru a fi aproape de familie constată că nu au acces la spitale moderne, că școlile pentru copii sunt prost dotate și că transportul public lipsește aproape total.

În plus, mentalitatea administrativă și politizarea excesivă alungă orice inițiativă privată. Investitorii se lovesc de birocrație și de funcționari numiți politic, rareori de specialiști. O economie sănătoasă nu se poate construi pe ajutoare sociale prost direcționate, ci pe oameni competenți și proiecte viabile – iar acestea lipsesc.

Spitale fără specialiști, infrastructură precară

Un alt motiv pentru stagnarea județului este lipsa cronică de specialiști. Spitalele din Alexandria, Roșiori sau Turnu Măgurele au dotări modeste și personal insuficient. Medicii tineri pleacă spre centre universitare sau spre Vest, iar localnicii rămân captivi între lipsa serviciilor medicale de calitate și costurile tot mai mari ale deplasărilor către spitale din București sau Craiova.

Drumurile, în special cele comunale și județene, sunt în multe locuri degradate, iar transportul public aproape inexistent. Satele izolate devin astfel „capcane” pentru bătrâni, care nu mai pot ajunge nici la un spital, nici la piață, nici la rude. În lipsa infrastructurii de bază, orice plan de dezvoltare se prăbușește înainte de a începe.

Politizare și administrație de partid

Poate cea mai gravă problemă a Teleormanului rămâne politizarea la maximum a instituțiilor. Funcțiile publice nu se ocupă prin concursuri corecte, ci prin apartenență politică, prin relații de rudenie sau prin „recomandări” de partid. Această rețea clientelară blochează inițiativele și consumă resurse fără să aducă rezultate. Aparatul administrativ este supradimensionat, dar ineficient, iar încrederea oamenilor în instituții scade de la an la an.

Supermarketurile și paradoxul modernizării

Mulți oameni privesc cu nostalgie dispariția tradițiilor: pâinea coaptă pe vatră, târgurile săptămânale, meșteșugurile transmise din generație în generație. Apariția supermarketurilor în orașe și chiar în comune a fost văzută ca un simbol al uniformizării, al dispariției specificului local.

Dar realitatea este mai nuanțată. Supermarketurile aduc acces la produse mai ieftine și mai variate, la standarde mai bune de calitate și siguranță alimentară. Pentru consumatori, ele reprezintă un câștig. Problema este că producătorii locali nu sunt integrați în aceste lanțuri de distribuție, fiind lăsați să vândă pe marginea drumului sau în piețe tot mai goale.

Țări precum Polonia au reușit însă să îmbine tradiția cu modernismul: fermierii mici și producătorii artizanali sunt sprijiniți să intre în supermarketuri sau să creeze branduri locale protejate. Acolo, produsele tradiționale au devenit chiar un motor al dezvoltării regionale. Teleormanul ar putea învăța din acest model, dacă ar exista o strategie reală și voință politică.

Concluzie: între stagnare și șansa unei renașteri

Teleormanul este astăzi un județ al contrastelor dure: sate părăsite, școli fără elevi, drumuri sparte și spitale fără specialiști, dar și mașini de lux pe șosele, vile impunătoare și un aparat administrativ supradimensionat. Sărăcia conviețuiește zilnic cu opulența, iar lipsa unei viziuni clare condamnă județul la stagnare.

Și totuși, resurse există: terenuri agricole fertile, o poziție strategică la Dunăre, acces la fonduri europene. Ce lipsește este o strategie pusă în aplicare de oameni competenți și responsabili, nu de rețele politice.

Dacă supermarketurile pot fi o parte a soluției, la fel și investițiile europene, cheia rămâne schimbarea de mentalitate. Fără o administrație transparentă, fără politici publice reale și fără implicarea comunităților, Teleormanul riscă să rămână pentru mult timp simbolul sărăciei și al stagnării din România.