Gata, Dinamo face al treilea transfer al iernii! Când semnează fotbalistul

Gruparea din „Ștefan cel Mare” a ajuns la un acord cu Matteo Duțu, fundaș central în vârstă de 20 de ani, care aparține de AC Milan și a evoluat în acest sezon pentru Milan Futuro.
Potrivit ProSport, Matteo Duțu va ajunge luni în România, urmând să semneze contractul cu Dinamo și să fie prezentat oficial imediat după parafarea înțelegerii.
Matteo Duțu semnează cu Dinamo
Duțu este al treilea transfer realizat de Dinamo în această perioadă de mercato, după Valentin Țicu, adus liber de contract de la Petrolul, și Ianis Târbă.
Jucătorul este cotat la 250.000 de euro, potrivit Transfermarkt, și a strâns deja 9 selecții pentru naționala României U21.
Fundașul a fost dorit și de Universitatea Craiova, însă a ales Dinamo, acolo unde conducerea i-a prezentat un proiect în care are șanse mai mari să joace constant.
Președintele Andrei Nicolescu a explicat că dinamoviștii au doar doi fundași centrali de meserie, în timp ce Craiova dispune de un lot mult mai numeros pe acest post.
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman