Marian Iancu a văzut ce transfer vrea să facă Rapid și a răbufnit: „Nu mai bateți câmpii!”

OlimpiuMoruțan (26 de ani) se pregătește de o nouă mutare, după un sezon ratat la Aris Salonic.
Mijlocașul român nu s-a impus în Grecia și este aproape de despărțire, iar în Superliga este dorit de Rapid și FCSB, cu giuleștenii porniți cu prima șansă.
Marian Iancu contestă transferul lui Moruțan: „Nu mai bateți câmpii!”
Entuziasmul din jurul posibilului transfer nu este însă împărtășit de Marian Iancu. Fan declarat al giuleștenilor, fostul finanțator al Politehnicii Timișoara a criticat dur ideea aducerii lui Moruțan în Giulești și consideră că jucătorul nu se potrivește în sistemul lui Costel Gâlcă.
„Dacă vine Moruțan, ce faci? Îi dai banca lui Dobre sau lui Petrila? Îl inventezi număr 10 și îl ții pe Grameni rezervă? Moruțan nu este număr 10, nu poate juca în mijloc. Este aripă, stânga sau dreapta. Nu este peste Dobre și nici nu sunt sigur că e mai bun decât Petrila. Până se acomodează, va avea jocuri modeste, iar Rapid nu-și permite asta”, a scris Marian Iancu pe Facebook.
„Olimpiu Moruțan nu este nr.10. Nu mai bateți câmpii. Nu a dat o pasă de gol în viața lui. Este prin excelență aripă”, a mai transmis Iancu.
Moruțan are o cotă de piață de 2 milioane de euro, potrivit Transfermarkt. A debutat la U Cluj, s-a afirmat la FC Botoșani, apoi a fost transferat la FCSB pentru 1,2 milioane de euro.
În 2021 a ajuns la Galatasaray pentru 4,1 milioane, dar nu s-a impus, iar traseul său a continuat cu Pisa, Ankaragücü și Aris Salonic, unde a strâns doar 703 minute în 16 meciuri.
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman