ANAF a introdus reguli mai dure pentru eșalonarea datoriilor. Ce trebuie să aibă în vedere firmele și persoanele fizice

Firmele și persoanele fizice care nu își pot plăti taxele la timp au intrat, de la 1 ianuarie 2026, într-un sistem mult mai strict de eșalonare a datoriilor către stat. Noile reguli limitează accesul la eșalonarea „fără garanții”, adică varianta în care nu trebuie să pui nimic gaj, și îi obligă pe cei cu restanțe mai mari să aducă bunuri sau garanții personale. „Eșalonarea simplificată pentru maximum un an se poate face doar până la 400.000 de lei pentru firme și 100.000 de lei pentru persoane fizice. Firmele cu vechime mai mică de un an nu mai pot apela la această procedură”, a explicat pentru Digi24.ro Ioana Arsenie, strateg financiar. Pentru sume mai mari, a avertizat aceasta, „intrăm automat într-o procedură clasică, cu dosar, garanții și, în multe cazuri, fidejusiune în nume personal”.

Prin „fidejusiune” se înțelege că o persoană, de regulă administratorul sau asociatul firmei, promite, printr-un contract autentic, că va plăti din banii și bunurile sale dacă firma nu mai reușește să își achite ratele.

Schimbările sunt parte dintr-o reformă prin care statul vrea să oprească folosirea eșalonărilor ca mecanism de amânare pe termen lung a taxelor și să îi ajute doar pe contribuabilii aflați într-o dificultate reală, dar temporară.

Eșalonarea este procedura prin care ANAF permite unui contribuabil să își plătească datoriile către buget în rate lunare, stabilite printr-un calendar oficial, în loc să le achite integral, dintr-o singură tranșă.

Cu alte cuvinte, statul îi spune contribuabilului: „Nu plătești tot azi, dar trebuie să respecți strict acest program de plată”.

Până acum, acest mecanism era folosit și de firme cu probleme serioase, care acumulau datorii mari fără să le achite.

De la 1 ianuarie 2026, statul a decis să diferențieze mult mai clar între datornici „mici și temporari” și cei cu probleme structurale.

Într-un comunicat oficial, ANAF a transmis că noile modificări ale Codului de procedură fiscală „reformează sistemul de eșalonări prin reducerea tratamentelor fiscale preferențiale și sprijinirea disciplinei fiscale”.

În practică, acest lucru înseamnă că nu toți contribuabilii sunt tratați la fel: cei cu datorii mici și recente primesc o variantă simplă, cei cu datorii mari intră într-un regim mult mai strict.

Prima variantă este eșalonarea simplificată, rezervată celor cu datorii mai mici.

Plafoanele sunt clare: maximum 100.000 de lei pentru persoane fizice și 400.000 de lei pentru firme.

În plus, în cazul firmelor, apar două filtre suplimentare: societatea trebuie să existe de cel puțin 12 luni, iar datoriile trebuie să fie mai noi de un an. Eșalonarea se acordă pe cel mult 12 luni și fără nicio garanție.

Aceasta este forma de sprijin gândită pentru firmele și persoanele care au avut un blocaj temporar de cash, adică nu au avut bani câteva luni, dar activitatea lor este încă viabilă.

A doua variantă este eșalonarea clasică, care se aplică automat pentru sumele care depășesc plafoanele.

Aceasta poate fi accesată de orice contribuabil, inclusiv persoane fizice, dar doar dacă demonstrează că poate plăti ratele. Perioada maximă este de cinci ani, iar suma nu este limitată.

Diferența esențială este că aici ANAF cere garanții: bunuri puse gaj (de exemplu, clădiri, terenuri, mașini) sau un contract de fidejusiune.

Fidejusiunea înseamnă, pe scurt, că cineva garantează cu averea sa personală că datoria va fi plătită. Dacă firma nu își mai respectă ratele, statul poate urmări direct acea persoană.

ANAF poate cere astfel de garanții dacă firma nu are suficiente bunuri, are alte datorii neacoperite sau este prea nouă.

De asemenea, fidejusiunea poate fi cerută și dacă apar datorii noi pe parcursul eșalonării.

Statul a precizat că aceste garanții sunt executate doar dacă ratele nu mai sunt plătite conform calendarului stabilit.

Potrivit ANAF, noile reguli sunt menite să oprească folosirea abuzivă a eșalonărilor.

În trecut, unele firme acumulau datorii tot mai mari pe parcursul eșalonării, iar în final intrau în insolvență sau concordat preventiv, proceduri juridice prin care o firmă recunoaște că nu mai poate plăti datoriile, iar statul recuperează doar o mică parte din bani.

Prin noile reguli, eșalonarea rămâne o soluție pentru contribuabilii „loiali”, dar devine mult mai riscantă pentru cei care o folosesc doar ca pe o amânare.

Ioana Arsenie, strateg financiar, a atras atenția că intrarea într-o eșalonare nu mai este o zonă de confort.

„O eșalonare pierdută înseamnă blocarea automată a conturilor. În plus, atenția autorităților din punct de vedere al controalelor poate să crească, iar evaluarea riscului fiscal al firmei se poate înrăutăți”, a explicat aceasta pentru redacția Digi24.ro.

Prin „scor de risc fiscal” se înțelege modul în care ANAF clasifică o firmă ca fiind mai mult sau mai puțin riscantă.

Un scor prost înseamnă controale mai dese, întârzieri la rambursări de TVA și mai puțină încredere din partea statului.

Dacă blocajul este temporar, de una-două luni, nu e întotdeauna cea mai bună soluție să se apeleze imediat la ANAF.

„Un antreprenor cu relații comerciale corecte poate obține termene de plată mai lungi de la furnizori și să direcționeze banii către taxe. Pe termen lung, însă, este esențial să existe rezerve de cash sau linii de finanțare”, a explicat Ioana Arsenie.

La nivel strategic, trebuie analizate cauzele: scăderi de vânzări, întârzieri la încasări, estimări greșite. Fără această analiză, eșalonarea nu face decât să amâne o criză mai mare.