Tottenham, refuz pentru Radu Drăgușin: "Face parte din planurile lui Thomas Frank. Nu pleacă nimeni!"

Revenit după 11 luni pe teren, Drăgușin nu a jucat deloc în ultimele 4 partide ale lui Tottenham, iar impresarul său a demarat negocierile cu mai multe echipe. AS Roma și RB Leipzig sunt echipele care și-au manifestat cel mai puternic interesul pentru stoperul naționalei României, iar jucătorul ar prefera o mutare în Italia.
Sky Sports: "Drăgușin nu a primit acceptul de a pleca. Face parte din planurile lui Thomas Frank"
Deși presa italiană a scris că Drăgușin a acceptat deja oferta de la AS Roma, clubul din Serie A nu reușește să ajungă la un acord cu Tottenham. Sky Sports anunță că londonezii nu vor să mai piardă vreun jucător în această iarnă, iar Thomas Frank ar intenționa să îl mizeze pe fundașul central.
"Niciun jucător din prima echipă a lui Tottenham nu a primit momentan acceptul de a părăsi echipa. Matyhs Tel este dorit de Paris FC, iar de Radu Drăgușin s-a interesat Roma, însă ambii fac parte din planurile lui Thomas Frank", a scris Sky Sports.
Anterior, în presa internațională au apărut informații potrivit cărora Tottenham a respins deja o ofertă de la AS Roma. Clubul din Serie A ar fi propus un împrumut până în vară, cu obligația ca transferul să devină definitiv dacă echipa se califică în următorul sezon din Champions League.
Drăgușin, șanse mici să joace constant la Tottenham
În cazul în care va continua la Tottenham, Radu Drăgușin are șanse mici de a evolua constant. Titularii obișnuiți sunt Micky van de Ven și Cristian Romero, iar o altă variantă pentru centrul defensivei lui Thomas Frank este Kevin Danso.
În plus, Tottenham a părăsit deja Cupa Angliei și Cupa Ligii Angliei, astfel că Thomas Frank nu se va vedea prea des nevoit să apeleze la principiul rotației.
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman