Donald Trump, singurul care-l poate opri pe Vladimir Putin, crede Karol Nawrocki. Critici la adresa liderilor europeni

Un singur lider este capabil să-l oprească pe Vladimir Putin să amenințe Europa, iar acesta este Donald Trump, potrivit președintelui Poloniei, Karol Nawrocki. În cadrul unui interviu acordat emisiunii Today de la Radio 4, acesta a declarat că liderul rus nu este de încredere, dar că Europa trebuie să facă tot ce poate pentru a-l sprijini pe liderul american în demersurile sale de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează BBC.
Cunoscut ca un susținător ferm al lui Donald Trump, notează sursa citată, liderul polonez susține că, în contextul în care Rusia lui Vladimir Putin amenință țara sa, precum și Europa Centrală și de Est, președintele SUA este singura persoană care ar putea „rezolva această problemă” – și, totodată, pune capăt războiului din Ucraina.
Referindu-se la incursiunea în masă a dronelor rusești din septembrie anul trecut, când peste 20 de aeronave fără pilot au traversat granița Poloniei din Belarus și Ucraina, Karol Nawrocki a calificat-o drept „o situație extraordinară”, adăugând că „până în acel moment, niciun stat membru al NATO nu fusese victima unui atac cu drone de o asemenea amploare”. Rusia, a spus el, testa apărarea Poloniei și solidaritatea NATO.
Liderul Poloniei a mulţumit Marii Britanii pentru trimiterea avioanelor RAF Typhoon pentru a ajuta la apărarea frontierelor sale. El a spus că Polonia se află într-o stare de război hibrid cu Rusia încă din 2021 şi se confruntă cu drone, dar şi cu dezinformare. Această activitate rusă din zona gri a arătat că „trăim vremuri periculoase”, a comentat el.
El a fost întrebat despre prietenia sa cu Donald Trump, în special după ameninţările preşedintelui american de a prelua „prin orice mijloace” teritoriul autonom danez Groenlanda, declaraţii care au zguduit Europa şi care ameninţă să rupă alianţa NATO veche de 77 de ani.
Nawrocki a insistat că, în pofida afirmaților recente ale oficialilor americani care susţin contrariul, SUA rămân garantul securităţii în Europa. Ceea ce face Donald Trump în numele europenilor, a spus el, „merită sprijin şi un mare respect”.
Nawrocki a adăugat însă că vede Europa „detaşându-se” de Statele Unite şi a subliniat că acest lucru nu este benefic nici pentru securitatea economică, nici pentru securitatea militară a Uniunii Europene.
Rămâne însă problema delicată a Groenlandei. Această discuţie, este el de părere, ar trebui să rămână o chestiune între premierul danez şi Donald Trump. Karol Nawrocki este convins că această problemă va fi rezolvată prin NATO şi prin dialogul dintre Danemarca şi SUA.
Pe de altă parte, în acelaşi interviu, Nawrocki i-a criticat pe liderii europeni pentru că, după cum a spus el, „se implică în lucruri care nu sunt atât de importante, în chestiuni ideologice precum acordul verde, politica climatică sau problemele legate de migrație”. El a afirmat că Europa nu și-a consolidat reziliența și securitatea de-a lungul anilor, în timp ce Polonia alocă în prezent aproape 5 % din PIB-ul său apărării.
În ceea ce priveşte Marea Britanie, el a avut cuvinte de apreciere. Relaţiile dintre Polonia şi Marea Britanie sunt „extrem de importante”, iar în prezent aproximativ un milion de polonezi locuiesc în Marea Britanie.
„Aş dori să îmi exprim aprecierea profundă faţă de soldaţii britanici staţionaţi în Polonia, care îşi asumă responsabilitatea pentru flancul estic al NATO”, a menţionat el. Nawrocki şi-a exprimat speranţa că, odată cu creşterea rapidă a economiei Poloniei, Marea Britanie, în calitate de gazdă a summitului G20 de anul viitor, va invita şi Polonia să participe.
Donald Trump și Karol Nawrocki, discuție telefonică despre războiul din Ucraina: „Putin este cel care trebuie să cedeze”
Președintele Poloniei l-a criticat pe Zelenski chiar în conferința de presă comună: „Nu a fost apreciat”
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman