Bilanț MAI în minivacanța dintre ani: peste 25.000 de angajați la datorie și mii de intervenții zilnice

Bilanțul misiunilor desfășurate de angajații MAI în minivacanța dintre ani
Efectivele Ministerul Afacerilor Interne au fost permanent în linia întâi pentru siguranța cetățenilor și protejarea frontierelor României în timpul minivacanței dintre ani.
Peste 25.000 de angajați ai MAI – polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri, lucrători în domeniul imigrației și în domeniul aviației – au fost zilnic la datorie, asigurând ordinea publică și intervenția rapidă în situații de urgență.
Mii de intervenții zilnice
În această perioadă, structurile de ordine publică au gestionat, în medie, aproximativ 2.700 de intervenții pe zi, iar echipajele pentru situații de urgență au desfășurat peste 1.700 de misiuni zilnic, cele mai multe vizând salvarea de vieți, acordarea primului ajutor și stingerea incendiilor.
Poliția Română a acționat ferm pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, fiind continuat trendul descendent al infracționalității contra persoanei.
Situația traficului rutier
În perioada 31 decembrie 2025 – 4 ianuarie 2026, peste 1.600 de polițiști rutieri au intervenit pentru fluidizarea traficului desfășurat în condiții de iarnă.
În acest interval au fost înregistrate 24 de accidente rutiere grave, soldate cu 7 persoane decedate și 21 rănite grav.
Ordine publică și frontieră
Jandarmeria Română a asigurat menținerea ordinii publice în zonele aglomerate și la manifestările organizate cu prilejul Anului Nou.
La evenimentele publice au participat peste 524.000 de persoane, acestea desfășurându-se fără incidente deosebite.
Totodată, Poliția de Frontieră a asigurat securitatea granițelor și fluidizarea traficului, fiind depistați 55 de migranți.
Intervenții în condiții meteo dificile
Pompierii au intervenit prompt și eficient, profesionalismul lor făcând diferența între incidente și posibile tragedii.
Condițiile meteorologice severe au impus intervenții în 40 de localități din 13 județe, unde s-a acționat pentru îndepărtarea copacilor căzuți, degajarea elementelor de construcție și remedierea efectelor vântului puternic și ale ninsorilor.
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman


