Trei nume. Trei destine. Troianul și jertfa Revoluției din 1989

DE CÂTEVA ZILE…

…mă gândesc la acest articol de teamă să nu ratez momentul.

Am vrut să scriu textul de mai jos pe 22 decembrie, imediat după depunerea de coroane a Primăriei la monument (la care am participat și eu), dar am ratat publicarea, fiind focusat pe lucrurile pe care le aveam de făcut în parohie și cu care eram în mare întârziere din pricina unor evenimente personale din familia mea.

Așa că mi s-a părut potrivit să aleg data de 3 ianuarie 2026.

Cu 36 de ani în urmă, pe paturile Spitalului Militar din București se stingea, ciuruit de gloanțe, soldatul în termen Mihăiță Stemate din Alexandria, după nouă zile de agonie.

Tânărul fusese împușcat într-un TAB al unității militare 0563, unitate care avea ca ordin de luptă să apere Televiziunea de încercările disperate ale Sistemului totalitar de a întrerupe transmisiunile în direct.

Un foarte bun prieten, Ceaușu Alexandru, om cu bunici în Troianul, povestea într-una dintre postările anterioare legate de acest subiect că tânărul Mihăiță, care era servant pe TAB-ul de luptă, chiar dacă fusese înrolat de doar trei luni, a scos capul pentru câteva secunde pentru a cere apă, iar casca de luptă s-a transformat într-o sită.

Decesul a survenit în noaptea de 2 spre 3 ianuarie. Trupul neînsuflețit a fost ridicat de familie pe 4 ianuarie și dus la Alexandria, iar de acolo adus la Troianul, acolo unde era casa părintească a tatălui soldatului.

În ziua de Bobotează, pe un ger cumplit care a înghețat motoarele majorității mașinilor venite la înmormântare, tânărul Mihăiță a fost dus la groapă pe umeri de flăcăii satului, pe care îi lăsase acasă când a plecat pentru satisfacerea stagiului militar. Luci Voican, Liviu Dincă și mulți alții, pe care îi puteți continua voi.

Părintele Adrian Drăghici, pe care l-am găsit paroh la venirea mea în 1996, îmi povestea cât de greu a făcut slujba de Bobotează, știind că urmează înmormântarea aceea, dorindu-și parcă să nu se mai termine. Nu știa cum va reacționa când va vedea jalea aceea mare care cuprinsese întregul sat, oamenii venind în număr foarte mare, în pofida faptului că în țară exista încă o stare persistentă de instabilitate, chiar dacă Ceaușescu murise pe 25 decembrie.

Am auzit momentul înmormântării povestit de atâta lume, încât uneori am avut senzația că am fost și eu acolo. N-am fost, evident. Eram un copil de 14 ani, înfricoșat de ceea ce vedeam în jurul meu.

Am fost însă, ca preot, la începutul lui 1997, când familia a decis să deschidă mormântul la șapte ani de la deces. Țipăt mai dureros ca al mamei lui Mihăiță n-am auzit și nici nu cred că voi mai auzi vreodată. Tanti Sanda a decedat la scurt timp după aceea, cred că la un an și ceva, timp în care a plâns neîncetat.

Tulburătoare timpuri. Triste amintiri.

De ce scriu acest articol.

Scriu acest articol pentru că mă simt dator cu niște informații care au ajuns, pe diverse căi, la urechile mele și consider că nu este bine să stea ascunse sub obroc.

În anul 2019 am aflat întâmplător, iar domnul profesor Ionel Scarlat mi-a confirmat, că în Monografia comunei Troianul mai este menționat și numele lui Valeriu, Vali Chițu, Mortasipu, un tânăr cu părinții născuți în Troianul, care a fost împușcat în cap de un glonț rătăcit plecat de pe unul dintre acoperișurile blocurilor din zona Gării de Nord din București. A decedat în fața magazinului Sora, în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989.

Nu avem nicio fotografie de-a lui. Numele lui nu este menționat pe niciun monument al comunității. Și acest lucru este profund trist.

La comemorarea din 22 decembrie am aflat un alt lucru tulburător. Mai există un tânăr decedat la Revoluție, cu familia din Troianul, Dulceni, despre care nu știu prea mulți oameni din sat.

Numele lui este Iordan Silviu Sebastian, născut la 27 noiembrie 1971, în Timișoara. Tatăl său se numea Florea Iordan, iar mama Veronica. A fost împușcat vizavi de Procuratura Militară din Timișoara.

În seara zilei de 22 decembrie 1989, Silviu Sebastian Iordan, elev în clasa a XII-a la Liceul C.D. Loga din Timișoara, a plecat la un prieten pentru a urmări programul televiziunii române declarată conjunctural liberă. Tânăr, entuziast și sportiv, practicant de karate, a participat activ la evenimentele din Timișoara încă din primele zile ale Revoluției.

În noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 a fost împușcat mortal în torace, la intersecția străzilor Olimpiadei cu Popa Șapcă. Glonțul provenea dintr-un cartuș calibru 7,62 mm. Vinovații nu au fost identificați.

Astăzi, strada pe care a fost ucis poartă numele Martir Iordan Silviu Sebastian.

Ce tulburătoare povești de viață. Eu cred că ele merită să fie consemnate.

Și mai cred un lucru. Dacă administrația comunității noastre va lua în calcul reabilitarea monumentului din centrul comunei, cred că numele celor trei eroi amintiți mai sus trebuie să stea la loc de cinste pe frontispiciu.

Aștept reacțiile celor din Troianul și sper să putem împlini acest demers de memorie.

Veșnică lor pomenire.

Preot Marius Constantin Dincă