1907 în Teleorman: Harta completă a localităților în flăcări. De la conacele arse din Bragadiru și Beuca, la „șlepurile groazei” de pe Dunăre

Primăvara anului 1907 a rămas în istoria Teleormanului drept momentul în care lumea s-a întors pe dos. Timp de cinci zile, de la 10 la 15 martie, județul a fost scena unui haos generalizat. Documentele de arhivă arată că revolta nu a fost un accident, ci un val de furie care s-a propagat din sat în sat, condus adesea de rezerviștii armatei, transformând conacele în torțe și Dunărea în închisoare.

Din cele 128 de comune cât avea județul atunci, doar 33 au scăpat neatinse (printre care Drăgănești, Scrioaștea, Segarcea din Vale și din Deal), fie pentru că acolo era deja cantonată armata, fie pentru că nu existau moșii de împărțit. În rest, județul a ars.

Iată cronologia detaliată a dezastrului, pe localități și familii boierești, așa cum a fost consemnată de autorități:

1. Epicentrul din Sud-Est: Bragadiru și imperiul de 10.000 de hectare

Pe 10 martie, răscoala explodează violent în sud-estul județului. Fitilul a fost aprins la Bragadiru, pe uriașa moșie de 10.000 de hectare a Irinei Dumba.

• Cine a condus revolta? Nu țăranii simpli, ci 48 de rezerviști întorși din Alexandria, care trebuiau să plece să potolească răscoalele din Moldova, dar au ales să se revolte acasă.

• Unde s-au extins? De la Bragadiru, coloana de răsculați a măturat totul în cale timp de 4 zile, intrând în Conțești, Cervenia, Frumoasa, Găuriciu, Șoimu și Smârdioasa, trecând apoi granița spre județul Vlaşca (Bujoru și Pietroșani).

• Ce au distrus?

  • Conacul Irinei Dumba (incendiat).

  • Conacul din Scăiești.

  • Proprietățile familiei O. Fotino din Conțești.

  • Proprietățile lui S. Trandafir din Frumoasa.

  • Moșia familiei Cantacuzino din Șoimu.

2. Frontul de Vest și Centru: Coloana care a lovit familia Berindei

Tot pe 10 martie, un alt focar izbucnește în vest, la Bivolița. De aici, răsculații au pornit într-un marș distrugător pe traseul: Cetatea Marița - Rădoiești - Sfințești-Sârbii-Sfințești.

Pe 11 martie, acești răsculați se unesc și intră în Săceni, apoi trec prin Ciurari și Drăcșănei, ajungând la marea lovitură din Dobrotești și Beuca.

• La Dobrotești: Conacul familiei Berindei este incendiat și transformat în ruină.

• La Beuca: Aici, furia s-a revărsat asupra moșiilor urmașilor lui Anton Berindei (1.360 hectare) și a Anei Berindei (1.150 hectare). Interesant este că la Beuca, la devastări au participat chiar și patru membri ai consiliului comunal.

În centrul județului, la Merii-Goala și Dulceanca, doar intervenția in-extremis a armatei a salvat conacele și casele cămătarilor de la distrugere completă.

3. Haiducie la Dunăre: Oile de la Piatra și Lisa

În sud, la Piatra și Lisa, răscoala a luat o formă arhaică de haiducie. Țăranii nu s-au mulțumit doar să ceară pământ, ci au atacat stânele oierilor veniți cu transhumanța din Transilvania (din Balta Suhaia) și și-au împărțit oile furate între ei.

4. Ultimul val: Sud-Vestul (12-13 martie)

Vestea răscoalei a ajuns cu întârziere, dar cu aceeași intensitate, în sud-vestul județului. În zilele de 12 și 13 martie, satele Plopii-Slăvitești, Uda-Clocociov, Slobozia-Mândra, Cucuieți, Didești și Știrbești au fost cuprinse de revoltă, însă aici armata a intervenit mai rapid, scurtând durata haosului.

Răzbunarea săracilor pe... cei mai puțin săraci

Un aspect terifiant al anului 1907 în Teleorman a fost că furia mulțimii nu i-a iertat nici pe țăranii mai înstăriți sau pe comercianți:

• La Bârla, răsculații au distrus gospodăria lui Ion Dincioiu, un țăran care reușise să strângă 15 hectare de pământ.

• La Săceni, au dat foc proprietății lui Ion Ene Zamfirescu.

• La Drăcșani, ținta a fost cârciuma din sat: clădirea a fost distrusă, iar băutura și mărfurile, împărțite frățește.

Singura excepție: Miracolul de la Ștorobăneasa

În acest peisaj apocaliptic, comuna Ștorobăneasa a făcut notă discordantă. Aici, moșia aparținea familiei Racottă, boieri care își lucrau pământul în regie proprie și aveau o relație bună cu sătenii.

De teamă că răsculații veniți din alte sate vor distruge conacul, țăranii din Ștorobăneasa au făcut pichete de pază în jurul moșiei, apărându-și, paradoxal, boierul.

Represiunea: Șlepurile-închisoare de la Turnu Măgurele

După 15 martie, când armata a recâștigat controlul, a început vânătoarea. Bilanțul imediat: 8 morți și 700 de arestați. Până la 1 aprilie, numărul arestaților din Teleorman ajunsese la 2.000.

Închisorile din Turnu Măgurele au devenit neîncăpătoare. Prefectul de Teleorman, Dim. C. Iarca, trimitea un raport disperat la București, propunând o soluție extremă pentru a evita o epidemie de tifos:

„Deținuții din răscoală sunt până acum peste 700 (...) este bine să-i punem în parte pe două șlepuri pe Dunăre.”

Astfel, apele Dunării au devenit gratiile pentru sute de teleormăneni îngrămădiți pe barje.

Mitul „botnițelor la vie” vs. Realitatea istorică

Teleormanul a dat literaturii romanul „Desculț” al lui Zaharia Stancu, care a creat imaginea țăranilor culegând via cu botnițe la moșia Băneasa. Deși puternică literar, scena este contrazisă de urmașii boierilor. Wendy Muston, nora moșierului Grigore Noica (proprietarul moșiei Chiriacu), scria într-o scrisoare privată că „botnițele” sunt o invenție, socrul său fiind cunoscut chiar pentru că „închidea ochii” la micile furturi ale țăranilor la cules, considerând că așa e omenește.

Redactia 24newsro