Noaptea Conacelor: Cum a șters regimul comunist istoria boierimii din Teleorman în doar 24 de ore

În noaptea de 2 spre 3 martie 1949, destinul elitei locale din Teleorman a fost pecetluit. Echipe mixte, formate din activiști veniți de la București și țărani săraci din sate, au descins simultan la porțile a peste 160 de conace. Ordinul era clar: totul devine „bun al poporului”. Ceea ce a urmat a fost un inventar rece al unei lumi care avea să dispară, transformând reședințele boierești în spitale, sedii de Miliție sau, mai trist, în crescătorii de porci.

Conform arhivelor, furia „reformei agrare” a lovit Teleormanul cu precizie matematică. Deși Ministerul Agriculturii avea în evidențe 118 conace, zelul activiștilor din teren a scos la iveală un număr mult mai mare: 175 de conace inventariate, dintre care 162 au fost expropriate imediat.

Starea lor spunea povestea unei decăderi începute deja: 81 erau încă în stare bună, 43 necesitau reparații, iar 8 erau deja distruse. Dar pentru comuniști, nu starea clădirii conta, ci simbolul pe care îl reprezentau.

„Oaspeții” de la București și listele negre

Operațiunea a fost coordonată militar. Delegații nu erau aleși la întâmplare. Fiecare moșie avea alocat un „supraveghetor” politic trimis de la centru, membru al unor organizații de partid din București precum „Flacăra Roșie” sau „Dudești Ciuplea”.

Documentele vremii consemnează sec:

• La moșia Cristescu din Dobrotești a fost trimis Țuțuianu Florea (Sectorul 2 Negru);

• La moșia Berindei a descins Paladescu Ion.

Aceștia erau dublați de localnici, „țărani în general săraci”, care cunoșteau bine curtea boierului și care au devenit responsabili de inventar până la numirea noilor administratori.

Inventarul unei lumi apuse: Cazul Anghel Capră

Unul dintre cele mai detaliate procese-verbale, datat 1 martie 1949, descrie averea moșierului Anghel N. Capră din comuna Mavrodin. Documentul este o radiografie a bogăției de altădată, acum confiscată la virgulă:

• Imobiliare: 15 hectare de curte și conac, 41 hectare de vie pe Dealul Ganea, 35 hectare de pădure.

• Construcții: Casă de locuit cu salon mare și baie proprie, cramă, uzină electrică cu turbină, irigații, fabrică de rachiu.

Însă, dincolo de ziduri, documentele trădează prăbușirea economică a moșierimii sub presiunea regimului, chiar înainte de confiscare. Dacă în 1943 ferma lui Capră avea 128 de angajați, în 1949 mai rămăseseră doar 15. Lista datoriilor era lungă: de la chelnerul Folescu și ciobanul Cheluș, până la contabilul care avea de recuperat o avere – peste 64.000 de lei.

Justificarea jafului: „Proprietara e nepăsătoare”

Pentru a justifica confiscarea, activiștii foloseau o retorică de lemn, acuzând proprietarii de neglijență față de „bunul poporului”. Este cazul conacului Aretiei Nițescu din Dobrotești, preluat pe 5 martie.

Delegatul de partid nota cinic în raportul său: „Am găsit conacul în părăsire (...), proprietara fiind plecată la București. Nu a lăsat pe nimeni să îngrijească de acest bun.” Faptul că Aretia Nițescu reușise totuși să însămânțeze 50% din teren cu grâu a fost ignorat, meritul fiind atribuit abuziv „P.M.R.-ului din localitate”.

Concluzia delegatului a fost sentința finală: „Trebuie găsită o familie bine verificată pentru a gospodări această moșie.”

De la saloane de bal la sedii de Miliție și maternități

Soarta clădirilor a fost decisă rapid de Comitetul Provizoriu Județean. Multe dintre conacele care dominau satele Teleormanului au primit noi destinații, unele bizare, altele pragmatice:

• Vitănești: Conacul Victor Bădulescu (9 camere, salon, 20 ha vie) – propus pentru spital, datorită poziției la șosea. Tot în Vitănești, conacul Chirițescu a devenit sediu de Miliție.

• Ștorobăneasa: Impresionantul conac al familiei Racottă (14 camere) – transformat în spital.

• Dobrotești: Conacul Solacolu a avut o soartă mai crudă, fiind transformat în crescătorie de porci și păsări.

• Plosca: Conacul E. Gerota – sediu pentru Gospodăria Agricolă de Stat (G.A.S.).

• Salcia: Conacul Ion Georgescu – sediul Partidului și dormitor pentru funcționari.

Concluzia amară a istoriei

Documentele de arhivă ne arată un adevăr simplu despre supraviețuirea patrimoniului. Conacele care au avut norocul să devină primării, spitale sau școli (cum a fost cazul la Adămești sau Lăceni) au rămas în picioare, fiind întreținute de stat.

În schimb, cele transformate în sedii CAP, dormitoare pentru muncitori sau anexe pentru animale au avut o soartă tragică. Lipsite de interesul noilor „proprietari” și degradate de o utilizare improprie, multe dintre aceste bijuterii arhitecturale s-au ruinat complet, dispărând din peisajul Teleormanului la fel de brusc cum au fost confiscate în acea noapte de martie.

-

Redactia 24newsro