„În lunca Vedei, în inima Teleormanului, acolo unde câmpia coboară lin spre malurile râului, s-a întins odinioară una dintre cele mai mari și mai bogate moșii ale sudului românesc.

Mavrodinul. Domeniu vast, vechi și încărcat de povești, Mavrodinul a trecut, în numai un secol, prin mâinile boierilor Mavrodinești, prinților Serbiei și, în final, ale noilor mari proprietari ai epocii moderne.

Leagănul Mavrodineștilor

Numele domeniului vine de la slugerul Luche Mavrodin, vechi ispravnic al Teleormanului. Aici și-a stabilit curtea stolnicul Constantin Mavrodin, iar istoricul Constantin Gane avea să noteze că această așezare este „adevăratul leagăn al Mavrodineștilor din ramura muntenească”.
Documentele locale din 1941 confirmă tradiția: satul își trage numele direct din cel al boierului.

Cum un negustor de sare a pus mâna pe o moșie de 12.000 ha

La începutul secolului al XIX-lea, familia Mavrodin ajunge în impas. Datoriile cresc, copiii sunt minori, iar un baron abil, Sachelarie, mare comerciant de sare, preia moșia pentru 60.000 de galbeni – o avere uriașă.

„Șătrarul Constantin, împovărat de o casă de copii, o ducea greu“, scria Gane.

Dar baronul nu o păstrează mult. O vinde unui personaj care cunoștea Teleormanul la fel de bine ca drumurile din Serbia natală: principele Miloș Obrenovici, fost negustor pe Drumul Sării, traseul comercial care lega Mavrodinul de portul Zimnicea și de ținuturile sârbești.

În culisele epocii: Teleormanul de atunci

Pentru a înțelege de ce moșia a fost atât de râvnită, trebuie să privim lumea în care ea exista.

Viața țăranilor: sărăcie, bordeie și mămăligă

Teleormanul era aproape integral agrar. Țăranii locuiau în bordeie sau case mici din paiantă, trăiau modest, iar mâncarea era simplă: mămăligă, ceapă, brânză. Carne – rar. Mortalitatea infantilă era ridicată.

Marile moșii – mici imperii economice

Mavrodinul semăna mai degrabă cu o întreprindere decât cu o gospodărie:
– sute de oameni lucrau pământul,
– grajduri și hambare uriașe,
– plantații, păduri,
– batoze cu abur și semănători mecanice (investiții moderne pentru epocă),
– vatafi, contabili, pădurari.

Familia Capră, care va cumpăra moșia mai târziu, era cunoscută pentru investiții în mecanizarea agriculturii.

Arendașii și tensiunile sociale

Spre sfârșitul secolului XIX, Teleormanul intră sub influența arendașilor. Contractele erau dure, taxele mari, accesul la apă și pășune taxat. Țăranii erau exploatați mai greu decât pe vremea boierilor.

Toate aceste tensiuni vor contribui la explozia Răscoalei din 1907. Teleormanul nu a fost epicentru, dar a fost un județ fierbinte. Satele din jurul Mavrodinului au simțit din plin presiunea economică.

Prinții Serbiei – refugiați pe moșia Mavrodin

În Serbia, familiile domnitoare – Obrenovici și Karagheorghevici – se succedau violent la tron. Când una cădea, averile erau confiscate.

În România, dreptul de proprietate era ferm. Niciun principe străin nu putea fi expulzat, iar averea îi era protejată. Așa se explică de ce Miloș Obrenovici, dar și alți membri ai dinastiei sârbe, cumpără moșii mari în Țara Românească.

Mavrodinul devine pentru ei refugiu și rezervă de putere, un loc de unde puteau finanța revenirea la tron.

Orașul Cuza: orașul care era să se nască lângă Mavrodin

În 1860, Miloș Obrenovici îi transmite lui Alexandru Ioan Cuza dorința de a ridica un oraș pe moșia Mavrodinului – un oraș nou, modern, numit Cuza.

Consiliul de Miniștri aprobă.
Inginerul V. Stadnichievici trasează planul ca o tablă de șah, la fel ca Alexandria.

Principele pune la dispoziția viitorului oraș:
– 530 ha de teren,
– dintre care 150 ha pentru case,
– 380 ha pentru islaz, până spre marginea râului Vedea.

Stabilește prețuri diferite pentru zone (centru, mijloc, periferie) și donează gratuit teren pentru școală, primărie și biserică.

Dar în același an, Miloș moare.
Orașul nu se mai ridică niciodată.
Fiul său, Mihail Obrenovici, reușește însă să construiască biserica „Sfinții Arhangheli”, cu influență arhitecturală sârbească – vizibilă și azi.

Moșteniri uriașe, procese complicate și ultimii mari proprietari

După moartea lui Mihail (1868), averea trece la Feodor Nicolici de Rudna, membru al unei familii nobiliare din Imperiul Austro-Ungar. Acesta nu vine niciodată în România, iar administrarea este lăsată procuratorului Efta Tanasievici, sârb stabilit aici.

În 1904, moștenitorii scot moșia la vânzare pentru peste 4,2 milioane lei, o sumă colosală. Efta Tanasievici își vinde și el moșia din Nenciulești și pleacă din țară.

Familia Capră – ultimii mari stăpâni ai Mavrodinului

Societatea Națională de Asigurări cumpără domeniul, apoi îl revinde familiei Capră, care îl va administra până în 1949, când statul comunist îl naționalizează prin Decretul 83.

Reformele agrare din 1921 și 1945 reduc considerabil moșia, dar familia păstrează o pădure de 1700 ha, considerată una dintre cele mai valoroase din Teleorman.

În 1941, primarul consemnează, simplu și sec:
1833–1904: Obrenovici
1904–1909: Societatea Națională
1909–1914: Nicolae Capră
1914–1949: Anghel N. Capră

În loc de încheiere

Moșia Mavrodin nu este doar o bucată mare de pământ trecută din mână în mână. Este un mic rezumat al istoriei sudului românesc: ambiții boierești, negustori care au făcut averi uriașe din sare și grâne, prinți străini care au găsit aici adăpost, dar și o lume rurală săracă, trăind adesea la marginea răscoalei.

În lunca Teleormanului, între păduri, islazuri și drumuri de negoț, s-au întâlnit destine care nu aveau nimic în comun: un stolnic muntean, un negustor de sare, un principe sârb, un magnat austro-ungar și, în cele din urmă, familia Capră – ultimii mari proprietari ai moșiei înainte ca lumea veche să fie înghițită de comunism.

Tot acest drum, lung de aproape un secol și jumătate, vorbește nu doar despre o moșie, ci despre un județ întreg care a trăit mereu între mărire și sărăcie, între ambiții mari și realități dure.

Și poate acesta este farmecul Teleormanului vechi: locul în care istoria mare trecea pe drum, iar istoria mică, a oamenilor, rămânea în praf, în bordeie, în târguri și în poveștile care încă se aud, dacă știi unde să asculți.

**Sursa principală

Acest episod se bazează pe informații din lucrarea „Moșieri teleormăneni (1864–1949). Mărire și decădere”, de Steluța Chefani-Pătrașcu, editată de Muzeul Județean Teleorman, precum și pe documente de arhivă citate în volumul menționat (BJTAN – fond Primăria Mavrodin, Tribunalul Județean Teleorman etc.).

Redactia 24newsro