”Plâng de când s-a terminat meciul!” Bosniacii continuă tirada împotriva României

Pentru că va încheia grupa pe locul trei, tricolorii vor întâlni un adversar mai puternic și va disputa meciul din semifinala play-off-ului în deplasare.
Bosniacii nu îi slăbesc deloc pe români după meciul de la Zenica
După meciul tensionat de la Zenica, unde bosniacii au avut scandări rasiste împotriva românilor, drept răzbunare pentru un banner afișat înaintea jocului de facțiunea ”Uniți sub Tricolor”, presa din Bosnia a lansat un atac îndreptat împotriva românilor.
Ținta principală a fost selecționerul Mircea Lucescu, pe care l-au pus la zid pentru declarațiile făcute după meci, când le-a reproșat bosniacilor condițiile întâlnite la Zenica.
Chiar dacă toată atenția lor ar trebui să fie concentrată la meciul cu Austria, care le poate aduce o calificare directă la Cupa Mondială, bosniacii continuă tirada la adresa selecționerului României. Jurnaliștii bosniaci au remarcat că Lucescu a acuzat din nou arbitrajul din cele două meciuri cu Bosnia.
”Românii plâng de când s-a terminat meciul pe care l-au pierdut cu 3-1 și nu se împacă deloc cu ‘nedreptatea’ despre care consideră că le-a fost făcută de către arbitri, în special de către arbitrul principal Michael Oliver. Englezul a devenit persona non grata pentru români din cauza cartonașului roșu acordat lui Drăguș pentru faultul asupra lui Katic în repriza a doua.
Antrenorul experimentat Mircea Lucescu a vorbit din nou despre arbitraj. Și-a amintit și de meciul de la București, de la începutul preliminariilor, când Bosnia și Herțegovina a câștigat cu 1-0. Susține că atunci arbitrul olandez Danny Makkelie a favorizat naționala Bosniei”, a scris Sportsport.ba.
VIDEO Declarațiile făcute de Mircea Lucescu înainte de România - San Marino
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman