24NewsRo.ro
24newsroTeleorman
📰Actualitate
Acum 3h

Biroul Electoral București a primit 20 de candidaturi pentru Primăria Capitalei. Câte au fost admise

17 noiembrie 2025 la 19:44
2 vizualizări
Timp de citire: ~1 minUltima actualizare: 17 noiembrie 2025 la 23:36
Biroul Electoral București a primit 20 de candidaturi pentru Primăria Capitalei. Câte au fost admise

Biroul Electoral Municipal Bucureşti a anunţat luni seară că, dintre cele 20 de candidaturi pentru Primăria Capitalei care erau depuse cu patru ore înainte de termenul-limită, au fost admise 17. Două dosare de candidatură au fost respinse, iar un altul a fost amânat.

Reprezentanţii Biroului Electoral Municipal Bucureşti au transmis luni seară că, până la ora 20.00, au fost depuse 20 de dosare de candidatură: 17 au fost admise, două - respinse, iar unul - amânat.

Au fost admise candidaturile lui Cătălin Drulă (USR), Ciprian Ciucu (PNL), George Valentin Burcea (candidat independent), Anca Nicoleta Alexandrescu (Alianţa electorală ”Dreptate pentru Bucureşti”), Virgil Alexandru Zidaru (candidat independent), Daniel Băluţă (PSD), Dănuţ Angelo Trifu (candidat independent), Eugen Teodorovici (candidat independent), Gheorghe Neţoiu (candidat independent), Ioan Mihai Lasca (Partidul PPR), Vlad Gheorghe Dan (candidat independent), Ana-Maria Ciceală (SENS), Oana Creţu (PSDU), Rareş Lazăr (România în Acţiune), Angela Negrotă (candidat independent), Florea Liviu Gheorghe (PNT-MM), Gheorghe Macovei (PRM).

Dosarele de candidatură depuse de Dumitrică Stan (candidat independent) şi ASR Marcu Maria (candidat independent) au fost respinse, iar cel al lui Dan Cristian Popescu (candidat independent) a fost amânat.

Termenul-limită pentru depunerea candidaturilor la alegerile pentru Primăria Capitalei este 17 noiembrie, ora 24.00.

Știri din Teleorman

24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman

Se încarcă articolul...

Biroul Electoral București a primit 20 de candidaturi pen... | 24NewsRo.ro