24NewsRo.ro
24newsroTeleorman
Sport
Acum 5h

ANAF la FCSB | Gigi Becali e acuzat de cheltuieli nejustificate, dar se apără: ”Softul e idiot”

17 noiembrie 2025 la 17:47
11 vizualizări
Timp de citire: ~2 minUltima actualizare: 17 noiembrie 2025 la 23:38
ANAF la FCSB | Gigi Becali e acuzat de cheltuieli nejustificate, dar se apără: ”Softul e idiot”

Acestea însumează peste șapte milioane de lei, dar Gigi Becali neagă vehement și spune că softul ANAF a comis o ”eroare”.

Potrivit colegilor de la ȘtirileProTV, suma pe care Gigi Becali n-a justificat-o la Agenția Națională de Administrare Fiscală este de 7.020.140 de lei, adică peste 1,3 milioane de euro. Evident, dacă acest lucru se va confirma, înseamnă că FCSB a plătit mai puțin către stat pentru impozitul pe profit.

ANAF la FCSB | Gigi Becali e acuzat de cheltuieli nejustificate

„Softul ANAF a arătat faptul că Fotbal Club FCSB SA are un risc fiscal crescut. Asta înseamnă că Gigi Becali ar avea restanțe către bugetul de stat. Iar pentru asta, inspectorii ANAF au fost în vizită atât la sediul clubului, cât și la cel al contabilului pentru a analiza mai multe date și documente suplimentare”, a spus Constantin Toma, corespondentul PRO TV.

ANAF ar urma să stabilească, în urma inspecției aflate deja în derulare, ce sumă datorează clubul patronat de Gigi Becali către stat. Dacă suma de șapte milioane de lei va fi confirmată, atunci restanțele pot ajunge la 1,1 milioane de lei, adică peste 200.000 de euro.

Cum se apără Gigi Becali: ”Softul e idiot”

Contactat de colegii noștri, patronul celor de la FCSB a acuzat, în stilul caracteristic, softul ANAF și susține că nu are restanțe către stat.

„Acum ei au venit să vadă dacă softul este prost sau este deștept. Ăla este prea idiot softul. El crede că e deștept, dar e idiot softul. El spune că eu am profit, dar eu acum îi demonstrez că n-am avut profitul ăsta. La jucători este altceva. Că pe un jucător, de exemplu, poți să-l iei cu 200 de mii și să-l vinzi cu 10 milioane, dar poți să-l iei cu două milioane și să rămână liber. Nu am de plătit nici măcar 16 lei!”, a spus Becali.

Știri din Teleorman

24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman

Se încarcă articolul...

ANAF la FCSB Gigi Becali e acuzat de cheltuieli nejustif... | 24NewsRo.ro