UE finanțează trei proiecte în România pentru decarbonizarea transporturilor. Cum vor fi folosite fondurile pentru infrastructura verde

Uniunea Europeană a aprobat finanțări în valoare de peste 600 de milioane de euro destinate mobilității cu emisii reduse și dezvoltării infrastructurii pentru combustibili alternativi, prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF). Din cele 70 de proiecte selectate la nivel european, trei provin din România, potrivit documentului consultat de Digi24.ro.
Potrivit Agenției Executive Europene pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA), România va primi finanțare pentru dezvoltarea infrastructurii Rompetrol pentru furnizarea de combustibili alternativi, extinderea rețelei de stații EVConnect și electrificarea Terminalului DP World din Constanța.”
Vezi documentul cu cele 70 de proiecte aprobate aici.
Finanțarea recomandată de Comisia Europeană pentru acest proiect este de 2.010.000 de euro (2,01 milioane €), sumă destinată instalării de puncte de încărcare pentru vehicule ușoare și grele în zone strategice din țară.
Prin această investiție, Rompetrol va contribui la extinderea infrastructurii pentru mobilitate electrică într-un ritm accelerat.
Un al doilea proiect aprobat este cel al EVConnect, care vizează extinderea rețelei naționale de stații de încărcare prin instalarea unor încărcătoare de mare putere în 32 de locații.
Conform documentului oficial, acest proiect va beneficia de o finanțare europeană de 4.080.000 de euro (4,08 milioane €), alocată pentru dezvoltarea de stații de încărcare destinate atât vehiculelor ușoare, cât și transportului greu.
Investiția vine într-un moment în care cererea pentru astfel de infrastructuri este în creștere, pe măsură ce România avansează în direcția mobilității electrice.
Cel mai mare proiect românesc aprobat în această rundă de finanțare este cel depus de DP World și vizează electrificarea Terminalului din Portul Constanța.
Proiectul include instalarea de sisteme de alimentare a navelor direct de la țărm, modernizarea infrastructurii electrice pentru manipularea containerelor și introducerea unor echipamente portuare electrice.
Suma recomandată pentru finanțare se ridică la 19.823.241,50 euro (9,82 milioane €), aceasta reprezentând aproape jumătate din valoarea totală a investiției, adică 5,9 milioane de euro.
La nivel european, cele 70 de proiecte aprobate acoperă modernizări în porturi, aeroporturi și pe traseele rutiere ale rețelei transeuropene de transport.
Rețeaua de puncte de încărcare publică de-a lungul TEN-T, adică Rețeaua Transeuropeană de Transport, se va extinde cu peste 500 de noi locații, inclusiv cu stații de mare putere dedicate camioanelor electrice și încărcătoare de tip Megawatt, necesare pentru transportul rutier greu.
TEN-T este o rețea strategică de drumuri, căi ferate, porturi, aeroporturi și canale navigabile care leagă toate statele membre ale Uniunii Europene.
În același timp, 24 de porturi europene vor beneficia de noi sisteme de alimentare de la țărm, infrastructură pentru combustibili alternativi precum amoniacul, precum și echipamente electrice pentru operațiunile de manipulare.
Măsurile contribuie la reducerea emisiilor generate în timpul andocării și susțin tranziția sectorului maritim către combustibili cu emisii reduse.
Aeroporturile europene vor face și ele obiectul unor modernizări importante, incluzând electrificarea echipamentelor de la sol și instalarea unor surse suplimentare de alimentare pentru aeronave, pentru a reduce utilizarea combustibililor fosili în timpul operațiunilor la sol.
„Acest sprijin semnificativ al UE va accelera tranziția către un transport sustenabil. Din 2021, peste 2,5 miliarde de euro au fost alocate proiectelor pentru combustibili alternativi, ceea ce arată ambiția UE de a face mobilitatea cu emisii zero o realitate de zi cu zi”, a transmis Paloma Aba Garrote, director al Agenției Executive Europene pentru Climă, Infrastructură și Mediu.
Finanțările sunt acordate prin Facilitatea pentru Infrastructura pentru Combustibili Alternativi (AFIF), unul dintre cele mai importante instrumente europene destinate accelerării tranziției către mobilitatea verde.
AFIF completează regulamentele ReFuelEU Aviation și FuelEU Maritime, care vizează decarbonizarea aviației și a transportului maritim.
Comisia Europeană a anunțat că, din cauza epuizării fondurilor disponibile, cea de-a treia rundă de finanțare va fi anulată.
Vor fi analizate eventualele sume rămase, urmând ca un nou program de lucru și o nouă cerere de proiecte să fie publicate în lunile următoare, conform comunicatului de presă.
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman